„Aceasta nu este o eroare a sistemului, este chiar modul în care funcţionează sistemul”
Într-o scrisoare adresată comisarului european pentru Justiţie şi statul de drept, Michael McGrath, europarlamentarul solicită ca ambele situaţii să fie analizate în Raportul privind statul de drept 2026, potrivit Agerpres.
Vlad Voiculescu cere Comisiei Europene să trateze dosarul "10 August" drept "un test major pentru capacitatea statului român de a investiga şi sancţiona eventualele abuzuri" ale forţelor de ordine.
"Pentru cei care au agresat o jandarmeriţă, justiţia a dat condamnări definitive în doi ani şi jumătate, în două cazuri cu executare. Pentru cei care au gazat 30.000 de oameni, acelaşi sistem a dat, astăzi, achitări după opt ani. Şi mai amar că această sentinţă vine astăzi, pe 15 iunie, la 36 ani de la mineriada din 1990. Un alt caz gravisim de violenţă împotriva cetăţenilor rămas fără răspuns.
Aceasta nu este o eroare a sistemului, este chiar modul în care funcţionează sistemul - această omertă de grade, interese şi complicităţi care nu se mai simte responsabilă faţă de nimeni. Cu atât mai puţin faţă de cetăţean", afirmă Vlad Voiculescu.
„Justiţia română a demonstrat că poate acţiona rapid atunci când doreşte”
Scrisoarea evidenţiază "contrastul" dintre rapiditatea cu care au fost soluţionate dosarele privind agresarea unui jandarm în timpul protestelor şi ritmul "mult mai lent" al procedurilor care îi vizează pe reprezentanţii statului acuzaţi de abuzuri împotriva protestatarilor.
"Justiţia română a demonstrat că poate acţiona rapid atunci când doreşte. Întrebarea legitimă pe care o ridică dosarul '10 August' este dacă aceeaşi viteză şi aceeaşi determinare sunt aplicate indiferent de cine se află în faţa instanţei", arată europarlamentarul.
În aceeaşi scrisoare, Voiculescu aduce în atenţie Comisiei Europene hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM care pune presa şi ONG-urile pe lista "duşmanilor" justiţiei.
"Când o instituţie a statului ajunge să întocmească liste cu jurnalişti, ONG-uri, partide şi cetăţeni care îi critică activitatea şi îi etichetează drept participanţi la un presupus atac împotriva justiţiei, nu mai vorbim despre apărarea independenţei justiţiei. Vorbim despre riscul folosirii autorităţii instituţionale pentru intimidarea criticilor legitimi", transmite reprezentantul USR.
Voiculescu mai arată că documentul tratează inclusiv numărul articolelor publicate despre conducerea Înaltei Curţi şi despre CSM ca argument pentru existenţa unei presupuse campanii împotriva justiţiei.
"Hotărârea adoptată de Secţia pentru judecători a CSM pe 9 iunie 2026 susţine existenţa unui 'atac fără precedent' asupra independenţei justiţiei şi nominalizează, printre alţii, USR, organizaţiile Funky Citizens, Expert Forum, Declic şi Corupţia Ucide, publicaţiile G4Media şi Recorder, precum şi cetăţeni activi pe reţelele sociale", se menţionează în comunicatul USR.