Noua investiție vine după lucrările începute la Insula Lacul Morii, prima fază a proiectului, unde sunt prevăzute zone de plajă, terenuri de sport, locuri de joacă și ponton. Contractul pentru amenajarea insulei are o valoare totală de aproape 59 milioane lei, potrivit Primăriei Sectorului 6, iar perioada de implementare menționată în documentele publice este de 16 luni, până în februarie 2027.
Un proiect de regenerare urbană pentru vestul Bucureștiului
Parcul Lacul Morii este una dintre cele mai importante investiții urbane anunțate în vestul Capitalei, nu doar prin dimensiune, ci și prin impactul potențial asupra zonei. Proiectul transformă un spațiu aflat mult timp la marginea infrastructurii de agrement a orașului într-un coridor verde conectat cu Parcul Crângași, cu funcțiuni pentru sport, relaxare și mobilitate alternativă.
Primarul general Ciprian Ciucu, fost primar al Sectorului 6, a fost prezent pe șantier alături de edilul Sectorului 6, Paul Moldovan, la începutul lucrărilor pentru parcul liniar. „Suntem lângă Insula Lacul Morii, de aici începe azi șantierul. Am trecut prin toate etapele, am făcut un concurs internațional de soluții, am luat avizele, totul este pus la punct. Mă bucur că proiectele pe care le-am planificat împreună sunt acum executate de către Paul Moldovan”, a declarat Ciprian Ciucu.
În logica administrației locale, Parcul Lacul Morii completează modelul de parc liniar deja testat în Sectorul 6 prin Parcul Liniei. Cele două proiecte ar urma să ajungă împreună la 8 kilometri lungime și aproape 40 de hectare de spațiu verde nou construit în ultimii ani.
Acesta va deveni cel mai mare parc nou construit din București, după 1989. Va detrona Parcul Liniei, care ocupă în prezent această poziție fruntașă. Împreună, cele două însumează 8 km lungime și o suprafață de aproape 40 de hectare de parc liniar nou construit în ultimii ani.
Ciprian Ciucu, primarul general

Ce va include Parcul Lacul Morii
A doua etapă a proiectului vizează parcul liniar propriu-zis, de la Chiajna spre Parcul Crângași, de-a lungul apei. Conform anunțurilor publice, lucrările vor dura aproximativ un an și jumătate, iar până în toamnă se va lucra pe porțiunea dintre Chiajna și Insula Lacul Morii, astfel încât zona folosită pentru West Side Hallo Fest să nu fie afectată.
Parcul va include atât infrastructură verde, cât și facilități sportive și de agrement:
- peste 2 km de pistă de biciclete;
- 866 de arbori noi;
- aproape 18.000 mp de gazon;
- 12 insule vegetale plutitoare;
- cinci pavilioane multifuncționale;
- șase terenuri de volei pe nisip;
- patru terenuri de baschet;
- două zone pentru volei pe iarbă;
- trei locuri de joacă și două tobogane pe taluz;
- un ponton-debarcader și două alei-pontoane pe apă.

Pe lângă acestea, proiectul mai prevede umbrare, scări către apă, alei diagonale de acces spre aleea de coronament și rampe pentru amfibieni, elemente care arată că investiția nu urmărește doar crearea unui parc clasic, ci și apropierea orașului de luciul de apă.
În ultimii ani, vestul Capitalei a atras investiții rezidențiale importante, iar accesul la spații verzi mari rămâne unul dintre criteriile tot mai importante pentru cumpărătorii de locuințe și pentru dezvoltatori. În acest context, un parc liniar de amploare poate deveni nu doar un proiect de agrement, ci și un factor de diferențiere pentru întreaga zonă.
„În timp ce alte sectoare au pierdut spațiu verde, Sectorul 6 a recuperat hectare întregi de terenuri industriale, abandonate, pe care le-a transformat în parcuri și oaze de verdeață”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Lacul Morii devine parte dintr-un culoar verde mai amplu
Proiectul de la Lacul Morii nu este gândit izolat. Administrația locală vorbește despre conectarea parcului cu Parcul Crângași și despre continuarea amenajărilor spre Dâmbovița, ca parte a unui culoar verde mai amplu pentru București. Ciprian Ciucu a transmis că, după Lacul Morii, ar trebui continuată amenajarea Dâmboviței ca axă verde, de la Lacul Morii spre Podul Operei.

Pentru București, un oraș în care deficitul de spații verzi și presiunea imobiliară sunt teme recurente, Parcul Lacul Morii devine un test major de execuție administrativă. Dacă termenele sunt respectate, proiectul poate livra în 2027 nu doar un nou parc, ci și un model de reconversie a unor zone nefolosite sau slab valorificate în infrastructură urbană cu impact pe termen lung.