La intrarea Dunării în țară, la Baziaș, se înregistrează un debit de 1.590 de metri cubi pe secundă, cu tendință de scădere până la aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă la 7 august, potrivit Agerpres.
Ce înseamnă asta pentru Cernavodă? Înseamnă o scădere undeva la 2-3 cm pe zi. În aceste condiții, Cernavodă poate să reziste circa 4-5 zile la limită.
Sorin Rîndașu
Barje încărcate cu piatră ar urma să dirijeze debitul Dunării
Una dintre măsurile pregătite de autorități vizează dirijarea debitului pe Dunărea Veche, dinspre Brațul Bala.
Planul presupune scufundarea controlată a unor barje în locuri stabilite în urma măsurătorilor batimetrice efectuate cu sprijinul Forțelor Navale Române. Barjele ar urma să fie încărcate cu aproximativ 500 de tone de piatră.
„Măsurile acestea constau în încercarea de a scufunda, în locuri prestabilite, după măsurători batimetrice realizate cu ajutorul Forțelor Navale Române, a unor barje, care vor fi scufundate controlat și care vor avea o încărcătură de piatră, probabil 500 de tone”, a explicat directorul general adjunct al Apelor Române.
El a precizat că încărcarea nu poate fi mai mare din cauza nivelului actual al Dunării și a restricțiilor de navigație. O greutate suplimentară ar putea duce la eșuarea barjelor înainte ca acestea să ajungă în zonele stabilite.
Barjele au dimensiuni de 70 de metri lungime, 3 metri înălțime și 10 metri lățime. Acestea trebuie așezate și fixate pe fundul apei de specialiștii Armatei, ai Administrației Fluviale a Dunării de Jos și de scafandri.
Rîndașu a avertizat că viteza și adâncimea apei pot provoca deplasări ulterioare ale barjelor, ceea ce le-ar diminua eficiența.
Lucrări de dragaj pe Dunărea Veche
A doua măsură de urgență vizează lucrări de dragaj realizate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos pe sectorul Cernavodă - confluența Brațului Bala cu Dunărea Veche.
Intervențiile vor fi coordonate pe baza măsurătorilor batimetrice. În prima etapă, lucrările se vor concentra în zona confluenței, iar apoi, în măsura în care va fi posibil, în apropiere de Cernavodă.
Operațiunile trebuie însă adaptate la restricțiile impuse de funcționarea centralei, în special pentru evitarea creșterii turbidității apei.
„Dacă se constată că apar creșteri de turbiditate, probabil că în zona de prelevare se vor opri acțiunile respective”, a spus Sorin Rîndașu.
Acesta a admis că situația nu poate fi considerată lipsită de riscuri.
„În aceste condiții, este destul de dificil de spus că totul este în siguranță. Sunt riscuri, dar se face tot ceea ce este omenește posibil pentru menținerea în funcțiune a centralei nucleare”, a declarat reprezentantul Apelor Române.
Apa din Austria ar ajunge la Cernavodă în aproximativ două săptămâni
Sorin Rîndașu a explicat că precipitațiile din Austria au dus la creșterea nivelurilor râurilor care alimentează Dunărea Superioară, dar efectele nu vor ajunge imediat în România.
Apa are nevoie de aproximativ șapte zile pentru a ajunge la intrarea în țară și de încă cinci zile pentru a ajunge în zona Cernavodă.
„Deci vorbim de două săptămâni în care trebuie găsite, cu resursele locale, soluții care să permită în continuare funcționarea centralei nucleare”, a precizat acesta.
Autoritățile analizează și capacitățile de acumulare care ar putea fi evacuate controlat în momentele în care acest lucru este absolut necesar.
Rîndașu a subliniat însă că aceste capacități sunt limitate, iar efectul asupra cotei Dunării ar fi redus.
Reactorul 2 ar putea fi oprit dacă nivelul continuă să scadă
Directorul general adjunct al Apelor Române a precizat că nu există riscuri privind siguranța centralei nucleare.
În momentul în care sunt atinse pragurile stabilite, procedurile de siguranță prevăd oprirea instalațiilor și punerea lor imediată în siguranță.
Nu se pune problema unor riscuri la centrală. În momentul în care se ating pragurile, procedurile lor sunt extrem de clare și totul se pune în siguranță instantaneu.
Sorin Rîndașu
Pragurile preventive sunt stabilite peste limitele până la care centrala ar putea funcționa efectiv, tocmai pentru a permite luarea măsurilor de siguranță înaintea apariției unor probleme.
„În condițiile în care constatăm că nivelurile vor scădea după toate aceste eforturi, dacă situația o impune, probabil că se va opri și reactorul 2 pentru a păstra totul în siguranță”, a mai spus reprezentantul Apelor Române.
Măsurile au fost propuse și dispuse prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.