„Ţara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri”
"Ţara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri. Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru nişte valori şi care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Şi trebuie să fim mândri de oamenii ăştia şi privind înapoi la ce au reuşit ei să realizeze trebuie să credem că noi putem să facem din ţara asta ceea ce au visat ei şi ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noştri.
Tocmai pentru că în spaţiul public nu există suficientă această mărturisire şi a aprecierii noastre faţă de trecutul acestei ţări şi a unui naţionalism sănătos, vedem că spaţiul public este dominat, pe de o parte, de defetişti care spun că nu o să putem să facem nimic în ţara asta şi partea cealaltă de demagogi care se bat cu pumnul în piept şi se caţără ei pe nişte elemente esenţiale ale trecutului. Exact vocea celor care cu decenţă cred şi muncesc pentru România din păcate nu se aude şi trebuie să se audă", a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, prezent la deschiderea Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, cu tema "Tinerii, Familia şi Viaţa în Hristos", care a avut loc la Catedrala Naţională Bucureşti.
Preşedintele şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea faţă de aderenţa pe care unii dintre "farisei" o au în anumite zone ale societăţii româneşti.
"Vă invit să mărturisiţi public şi nu doar în interiorul bisericii lucrurile, valorile în care credeţi, pentru că se pare că această mărturisire lipseşte din societatea noastră şi pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple şi decente, în spaţiul public este luat de farisei. Şi mă îngrijorează aderenţa pe care unii dintre aceştia o au în părţi ale societăţii româneşti", le-a spus preşedintele tinerilor prezenţi la eveniment.
„Pare că nu mai avem răbdare să îl ascultăm pe celălalt”
Şeful statului a vorbit şi despre divizarea societăţii româneşti, susţinând că oamenii capabili să poarte un dialog bazat pe argumente nu sunt suficient de prezenţi în spaţiul public.
"Despre divizarea din societate. Pare că nu mai avem răbdare să îl ascultăm pe celălalt. Evident că tot timpul vom fi diferiţi, tot timpul vom avea argumente unii împotriva celorlalţi şi asta-i sănătos. Ce nu e sănătos este să ne închistăm şi să nu mai auzim ce crede celălalt şi, în felul ăsta, să nu reuşim să colaborăm ca să avansăm împreună.
De ce se întâmplă lucrul acesta? Pentru că nu sunt suficient de prezenţi în spaţiul public oameni care au argumente, oameni capabili să îl asculte pe celălalt şi, în loc să auzim un dialog de substanţă care să ne facă pe toţi să progresăm, auzim urlete dintr-o parte şi din alta. Aici suntem, dar când văd atâtea tineri nu pot decât să fiu optimist", a susţinut preşedintele Nicuşor Dan.