Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, estimează că lucrările de refacere de la Planșeul Unirii ar putea fi încheiate la finalul anului

Sursǎ foto: Agerpres

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, estimează că lucrările de refacere de la Planșeul Unirii ar putea fi încheiate la finalul anului

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, estimează că lucrările de refacere de la Planşeul Unirii ar putea fi încheiate în acest an, dacă vremea va fi favorabilă. În prezent, stadiul lucrărilor este devansat cu câteva luni faţă de graficul de execuţie iniţial.

Potrivit lui Daniel Băluță, în ultimele două etape ale proiectului nu vor exista restricţii de circulaţie, având în vedere că lucrările se vor desfăşura în interiorul parcului din Piaţa Unirii. „Ne aşteptăm în a doua jumătate a anului să ridicăm restricţiile de trafic în zona respectivă, pentru că vom derula întregul şantier într-o zonă în care nu există trafic", a Băluță, citat de Agerpres.

Primarul consideră că lucrările vor fi finalizate până la finalul anului acesta, dacă condițiile meteorologice sunt favorabile. 

Daniel Băluță şi-a exprimat convingerea că toate partidele din coaliţie vor identifica sursele de finanţare necesare, având în vedere importanţa proiectului.

"Am această convingere pentru că nu este o lucrare oarecare. Nu este un stadion, nu este un parc. Este o lucrare de importanţă naţională, întrucât acolo găsim magistrala M2, găsim Dâmboviţa, găsim trafic rutier şi trafic pietonal. Avem Palatul Parlamentului în faţă şi peste 100.000 de maşini trec zilnic pe acolo. De exemplu, pe sub pasaj trec 60.000. Deasupra sunt peste 100.000. (...) Nu prevăd niciun fel de problemă în legătură cu finanţarea acestei lucrări", a completat primarul.

Personalizate pentru tine