Cât cheltuie românii la o vizită în mall: cheltuielile au crescut peste rata inflației în ultimii doi ani

Sursă foto: Shutterstock.com

Cât cheltuie românii la o vizită în mall: cheltuielile au crescut peste rata inflației în ultimii doi ani

Cuprins Articol:
Românii din marile oraşe au cheltuit în medie 383 de lei la fiecare vizită la mall în 2026, cu 17% mai mult faţă de acum doi ani, evoluţie care depăşeşte rata inflaţiei din aceeaşi perioadă şi indică o creştere reală a puterii de cumpărare, potrivit unui studiu de specialitate.

64% dintre români au cumpărat un produs după ce au văzut o reclamă în interiorul centrului comercial

Valoarea medie a cheltuielilor per vizită a crescut de la 327 de lei în 2024, la 370 de lei în 2025 şi la 383 de lei în 2026, potrivit cercetării intitulate The Mall Effect Index (MEI), realizată de Generatik şi Reveal Marketing Research.

Astfel, 64% dintre vizitatorii de mall au declarat că au cumpărat un produs după ce au văzut o reclamă în interiorul centrului comercial, cel mai ridicat nivel înregistrat în cei trei ani de măsurători. În acelaşi timp, doar 57% dintre respondenţi afirmă că publicitatea îi influenţează în deciziile de cumpărare.

Autorii studiului au denumit diferenţa de şapte puncte procentuale dintre influenţa declarată şi comportamentul efectiv de cumpărare "Gap-ul de Conversie", considerând că aceasta demonstrează rolul mall-ului ca spaţiu de decizie şi nu doar de petrecere a timpului liber.

Generația Z petrece cel mai mult timp la mall

Studiul relevă şi o creştere a dimensiunii sociale a centrelor comerciale. Astfel, 55% dintre români merg la mall cel puţin o dată pe săptămână, iar reprezentanţii Generaţiei Z petrec în medie 177 de minute la fiecare vizită, mai mult decât orice alt segment de vârstă.

În plus, 42% dintre respondenţi au declarat că merg la mall pentru socializare, comparativ cu 35% în 2025, iar 45% au indicat cinematograful drept principal motiv al vizitei, faţă de 36% anul trecut.

De asemenea, 69% dintre participanţii la studiu au afirmat că testează produsele în magazine înainte de a le comanda online, ceea ce evidenţiază rolul centrelor comerciale în procesul de documentare şi validare a achiziţiilor.

"Nu mai vorbim despre un snapshot. Vorbim despre un trend structural care poziţionează mall-ul ca unul dintre cele mai eficiente canale de comunicare din România", a mai spus Răzvan Marincoi.

The Mall Effect Index este primul studiu longitudinal din România dedicat comportamentului de consum în centrele comerciale. Cercetarea este realizată anual de Generatik şi Reveal Marketing Research, iar ediţia din 2026 reprezintă al treilea val consecutiv de măsurare.

Studiul a fost realizat prin metodologia CAWI, pe un eşantion total de 2.410 respondenţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa şi Timişoara, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. 

Personalizate pentru tine