Datele celui mai recent studiu Reveal Marketing Research, prezentate de Unilever România & Moldova, indică o atenție ridicată acordată ingredientelor și performanței produselor cosmetice. În paralel, compania observă o extindere a nevoilor de îngrijire personală, pe măsură ce mișcarea, de la antrenamente la sală și alergare până la plimbări lungi sau alte activități în aer liber, devine parte din rutina zilnică.
„Categoria deodorantelor traversează una dintre cele mai interesante transformări din ultimii ani. Consumatorii nu mai aleg exclusiv pe baza notorietății brandului sau a parfumului, ci caută formule relevante pentru stilul lor de viață, ingrediente în care au încredere și produse care oferă confort dincolo de utilizarea tradițională. Observăm o maturizare a categoriei, în care inovația este tot mai mult determinată de schimbarea comportamentului de consum”, spune Cristina Dima, Head of Marketing and Customer Strategy Planning Food, Beauty & Wellbeing and Personal Care Unilever România & Moldova.
Deodorantele „whole body” extind utilizarea dincolo de axile
Pentru persoanele care petrec mai multe ore în mișcare, disconfortul asociat transpirației poate apărea și în alte zone ale corpului, precum pieptul, spatele, abdomenul, coapsele sau picioarele.
În acest context, la nivel internațional se conturează categoria deodorantelor „whole body”, produse concepute pentru protecție împotriva mirosului corporal la nivelul mai multor zone ale corpului.
Direcția ajunge și în România prin lansarea gamei Dove Whole Body. Produsele sunt destinate utilizării pe mai multe zone, de la piept și spate până la picioare sau zona coapselor.
Gama este disponibilă în trei formate, spray, stick și cremă, adaptate unor modalități diferite de utilizare. Formulele sunt dezvoltate pentru a combate mirosul corporal la sursă, oferă protecție de lungă durată și sunt testate dermatologic, potrivit Unilever România & Moldova.
Schimbarea categoriei vine și pe fondul unei abordări mai largi asupra îngrijirii personale. Potrivit informațiilor transmise de companie, deodorantul începe să fie integrat într-o rutină mai amplă de confort pe parcursul zilei, nu doar într-o rutină de igienă asociată unei singure zone a corpului.
În același timp, comportamentul de cumpărare indică o atenție mai mare acordată formulelor și eficienței produselor. Pentru producători, această schimbare mută competiția dincolo de notorietatea brandului sau parfum și către produse adaptate unor utilizări și nevoi mai diverse.