De la televizoare la mâna a doua la un brand lider de piața, Altex. Dan Ostahie:  Dacă nu încerci, nu ai cum să inovezi

FOTO: Altex

De la televizoare la mâna a doua la un brand lider de piața, Altex. Dan Ostahie: Dacă nu încerci, nu ai cum să inovezi

Cuprins Articol:
Student la Electronică și Telecomunicații, pasionat de tehnologie, Dan Ostahie, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori români, avea să schimbe orizontul mediului de business românesc încă din perioada Revoluției. Astfel, în noiembrie 1991, într-un mic depozit din Piatra Neamț, începea povestea Altex, brandul care acum deține peste 135 de magazine la nivel național.

”Familia mă susținea pentru medicină, am și învățat pentru aceasta, dar am fost atras de tehnologie sau de ceea ce însemna la vremea aceea tehnologie. Pornind de aici, de la pasiune, a început procesul de învățare, iar ulterior am pus bazele businessului cu televizoare la mâna a doua. Atunci m-am și mutat la Piatra Neamț datorită nevoilor logistice”, își amintește Ostahie. 

Antreprenorul și-ar fi dorit să rămână  încă din 1991 în București, după terminarea facultății, însă resursele financiare de care dispunea nu erau pe măsura Capitalei. Primul magazin Altex de televizoare la mâna a doua a apărut, așadar, în Piatra Neamț, undeva în perioada 1992 - 1993, evoluând rapid către conceptul de magazin de electrocasnice. 

”Îmi amintesc și acum momentul în care am adus prima mașină de spălat. Costa 5 - 6.000 de lei, era echivalentul a 4 - 5 salarii, un produs destul de scump pentru piața din România. Toate produsele pe care le aveam în stoc proveneau din Elveția, reușisem să intrăm în contact cu un producător de electrocasnice”, mai spune Ostahie, nostalgic fiind.  

Succesul unui nume prea scurt și a unui magazin prea mare

Altex nu a avut în spate vreun plan sau vreo strategie de business, a luat naștere ca urmare a pasiunii pentru tehnologie a unui grup de studenți. Însă, din 2002, odată ce Ostahie a revenit în București, businessul cu electrocasnice a evoluat remarcabil, moment în care fondatorul a simțit nevoia unui rebranding. Zis și făcut! Antreprenorul român a contactat una dintre cele mai cunoscute agenții din domeniu cu ajutorul căreia spera la o nouă față a Altex. Însă planul prezentat a săpat niște urme de îndoială în strategia tânărului Ostahie, motiv pentru care acesta a căutat o a doua opinie, de data aceasta, în străinătate. 

”Primisem un plan prin care culorile și numele trebuiau schimbate:  terminația «tex» ducea către ideea de textile. Cea de-a doua variantă, însă, ne-a modificat cu totul perspectiva. Terminația nu mai era o problemă, ci devenea un avantaj în fața competitorilor, destul de numeroși atunci (Domo, Mondo, Cosmo, Flamingo, Flanco, Ultra PRO etc), ale căror nume se încheiau cu litera «o».  Numele scurt, Altex, ușor de pronunțat, era facil de memorat și transmitea forță. În plus,  culorile ilustrau misiunea noastră, de a aduce tehnologie la cel mai mic  preț din România, și se regăseau în drapelul național”, a povestit fondatorul Altex. 

Anul 2005 marchează pentru Altex un moment de transformare. Compania trece printr-un proces de rebranding realizat în colaborare cu agenția Landor, care dă naștere identității vizuale folosită și astăzi, păstrând totuși esența brandului de la începuturi.  Astfel, ideea de debut a tinerilor studenți, o joacă de cuvinte și cromatică, a avut parte de o ușoară schimbare, fiind cu adevărat o piatră de temelie pentru companie. 

Așa cum menționam mai sus, brandul s-a extins rapid în București, iar de la magazine de 40 de metri pătrați, Ostahie s-a văzut pus în fața deschiderii celui mai mare magazin de electrocasnice din România, la acel moment.

”În februarie 2004, inauguram Media Galaxy din București Mall, un magazin despre care competiția a spus că e mult prea mare și prea devreme pentru România. A fost magazinul care a făcut diferența — atunci am devenit numărul unu pe piața din România. Acea deschidere ne-a asigurat o poziționare solidă în business, dar și un leadership pe care l-am consolidat. În ziua lansării, scările rulante din centrul comercial s-au blocat din cauza numărului foarte mare de vizitatori, curioși de cum arată noul magazin. Seara, eram deja la Pro TV, povestind despre întâmplare”,  ne-a relatat, amuzat, fondatorul Altex. 

Obstacole transformate în lecții de business

Mediul de business este ca un câmp de bătălie, unde, așa cum spune și Ostahie, trebuie să te adaptezi și să fii atent la piață.  Nu toată istoria Altex a fost marcată de succes, ci au existat și multe momente dificile, care au format atât compania, cât și pe fondatorul ei. 

”În februarie 1996, premierul Victor Ciorbea a semnat un acord cu FMI care presupunea multe restricții pentru România. În urma acestuia, dobânzile pentru moneda locală au urcat undeva spre 170%. Aveam 54 de magazine în toată România, iar în decurs de mai puțin de o lună am închis jumătate. Am rambursat banii la bancă pentru a nu avea alte costuri și am dus compania pe o linie de supraviețuire”, a precizat Ostahie. 

Însă antreprenorul este recunoscător acelor momente, deoarece sunt cele care l-au format în business. Obstacole devenite ulterior lecții, clipele de cotitură sunt cele care educă un antreprenor să își exercite viteza de reacție, sunt cele care dau acea ”natural intelligence” despre care Ostahie amintește. 

”Viața de antreprenor e foarte intensă. Creșterile și descreșterile companiei vin cu multe povești, cu multe încercări. Dar dacă nu încerci, nu ai cum să inovezi.  E utopic să ne gândim ce am fi făcut dacă … nu poți da timpul înapoi, iei o decizie, ea te va influența, iar mai departe trebuie să ți-o asumi. Ne jucăm astăzi cu artificial intelligence și uităm de natural intelligence, de ansamblul experiențelor noastre, de deprinderile pe care le-am căpătat în urma unor evenimente, de viteza de reacție pe care o dezvoltăm. Cu cât ai mai multe experiențe cu atât decizia e mai ușor de luat, orizontul devine mai clar”, transmite Ostahie.

E bine să sari cât de mult poți în business, dar să ai grijă să nu dai cu capul de tavan.

Dan Ostahie, fondator Altex

Una dintre cele mai mari schimbări pe care Altex a experimentat-o recent este trecerea la noua platformă informatică, o soluție care a creat perspectiva dezvoltării, utilizării și încorporării facilităților cloud și artificial intelligence. După o perioadă intensă de 5 ani, Altex a reușit finalizarea integrării noii platforme, marcând totodată și cea mai mare achiziție din istoria companiei, Brico Depot România. Nu în ultimul rând, există opțiunea ca Altex să devină companie publică, cu termen posibil de implementare anul 2027. 

Personalizate pentru tine