Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, anchetatorii au efectuat 20 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, atât a sediilor unor societăţi comerciale care activează în domeniul metalelor preţioase, cât şi locuinţe ale unor persoane fizice neautorizate. Acestea erau implicate în circuite ilegale de introducere, deţinere şi valorificare a unor cantităţi importante de aur provenit din state din afara Uniunii Europene, cu încălcarea legislaţiei privind regimul metalelor preţioase.
Aur de 14k, descoperit de autorități
În urma descinderilor, au fost ridicate sume importante de bani şi peste 16 kilograme de aur de 14K, care nu erau marcate cu marcă de responsabilitate şi marcă de stat, aşa cum prevede legea. Valoarea totală a aurului, raportată la valoarea vamală, depăşeşte 5.500.000 lei.
Din probele administrate până în prezent reiese că, în perioada septembrie 2025 - martie 2026, patru persoane din Bucureşti şi judeţul Olt au desfăşurat în mod repetat activităţi de depozitare şi comercializare a bijuteriilor din aur de 14K, cunoscând că acestea provin din contrabandă.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că cel puţin una dintre persoanele cercetate a obţinut încasări de peste 2.000.000 lei din tranzacţiile ilegale. Două persoane au fost plasate sub control judiciar, iar alţi doi inculpaţi au fost plasaţi în arest la domiciliu.