"AUR este un partid responsabil şi aşteaptă mai întâi cercetarea la faţa locului şi raportul de expertiză mai înainte de a condamna agresorul, indiferent dacă este Rusia sau alt stat. Este aberant să atribui originea dronei din motive ideologice şi nu în urma cercetării la faţa locului care se efectuează în prezent de către reprezentanţii autorităţilor. Având în vedere că în cauză procurorii au deschis un dosar penal, acuzaţiile politico-ideologice pot fi interpretate şi ca un amestec necuvenit al politicienilor în cercetarea penală. (...) Acest regim trebuie să plece pentru că a devenit un pericol existenţial pentru România. Unica ieşire este organizarea de alegeri anticipate, la care poporul român să îşi poată exercita voinţa suverană!", se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Citiți și Prima reacție a SUA după drona căzută la Galați: ”Suntem alături de aliatul nostru România”
Alianţa pentru Unirea Românilor punctează că responsabilitatea tragediei de la Galaţi, unde o dronă a lovit un bloc de locuinţe, înregistrându-se răniţi şi pagube materiale, "aparţine pe deplin regimului aflat la putere" şi susţine că "necesitatea înzestrării armatei române cu drone şi antidrone a devenit evidentă pentru orice observator de bun simţ (...) din anul 2019, de când rebelii Houthi au paralizat jumătate din capacitatea de rafinare a Arabiei Saudite".
"Regimul a ales să ignore noul mod de ducere a războiului şi nu a făcut achiziţiile necesare apărării ţării de drone. În schimb, de la evenimentele menţionate şi până în prezent, regimul nu a înzestrat armata cu drone, anti drone şi alte dotări specifice apărării antiaeriene, deşi a făcut în acest interval de timp achiziţii militare de 10 miliarde de euro fără transparenţă şi fără licitaţie. Motivaţia achiziţiilor de 10 miliarde de euro nu a fost apărarea naţională, ci acordarea de favoruri unor state străine. De asemenea, din moment ce achiziţiile au fost făcute discreţionar, fără licitaţie, putem avea suspiciunea rezonabilă că avem de a face cu infracţiuni din spectrul fenomenului corupţiei", se adaugă în comunicat.
AUR aminteşte că Guvernul intenţionează să cheltuiască peste 12 miliarde euro împrumutaţi din programul SAFE "fără licitaţie şi fără transparenţă", în timp ce pentru achiziţiile de drone "s-a alocat o sumă derizorie faţă de totalul achiziţiilor din SAFE".
"PSD şi PNL să răspundă de ce şi-au încălcat propriul program de guvernare şi de ce au încălcat Hotărârea Parlamentului României, refuzând să promoveze proiectul de lege respectiv timp de un an şi opt luni, în timp ce dronele continuau să cadă pe teritoriul României. Partidele care controlau 70% din Parlament se expun ridicolului pretinzând că nu au putut adopta o lege din cauza AUR, care în legislatura trecută reprezenta 10% din Parlament. AUR s-a pronunţat în februarie 2025 împotriva proiectului de lege pentru că era prost scris şi din acest motiv la partea privind comanda străină erau confuzii care puteau afecta suveranitatea naţională. (...) Îi invităm pe reprezentanţii Guvernului demis Bolojan şi pe reprezentanţii USR să explice cum anume i-a împiedicat AUR să adopte normele respective", solicită AUR.