Ce zone din țară sunt afectate de Codul Galben de vremea rea
Astfel, până la ora 9:00, în localităţi din Iaşi, Vaslui şi Botoşani, ploaia şi burniţa local vor depune polei, în zone din Gorj se va semnala, local, ceaţă ce determină vizibilitate redusă sub 200 m şi izolat sub 50 m, iar în Neamţ, Iaşi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Teleorman ceaţa va fi însoţită de burniţă, ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea poleiului sau gheţuşului.
Totodată, până la ora 10:00, este ceaţă şi în judeţul Alba, şi în localităţi din judeţele Sibiu, Constanţa şi Tulcea. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.
Avertismentul hidrologilor în timp ce mai multe localități prahovene sunt inundate

ompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, pentru evacuarea apei din curţi inundate, la nivelul judeţului fiind în vigoare alerte hidrologice Cod roşu şi Cod portocaliu, arată Agerpres.
"Până în acest moment, au fost primite 3 solicitări pentru evacuarea apei din curţi. Dintre acestea, în două cazuri nu s-a putut interveni cu motopompele din dotare, nivelul apei fiind foarte scăzut, astfel că se găsesc soluţii de către autorităţile locale (în Găgeni şi Boldeşti-Scăeni). În Urlaţi, pe strada Valea Crângului, pompierii de la Garda de Intervenţie Urlaţi intervin cu o motopompă pentru evacuarea apei din 2 anexe gospodăreşti. În acest caz nu este vorba despre un râu ieşit din matcă, ci despre apă acumulată în urma precipitaţiilor. Nu sunt locuinţe afectate", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru Cod roşu hidrologic în localităţile Lapoş şi Sângeru, fiind vizat râul Nişcov. Avertizarea este valabilă până la ora 15:00.
De asemenea, a fost emis mesaj de avertizare RO-ALERT în contextul Codului portocaliu hidrologic valabil până la ora 12:00. Au fost vizate localităţile din bazinul Teleajen, în aval de confluenţa cu râul Vărbilău: Vărbilău, Dumbrăveşti, Păuleşti, Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Râfov, Plopeni, Boldeşti-Scăeni, Lipăneşti.