Potrivit unui comunicat al Spirits România, o asociație reprezentativă care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din țară, aproximativ 90% dintre consumatori sunt cu ochii la promoţii în perioada sărbătorilor. În acest context, băuturile comercializate ilegal sunt văzute ca un mod de a economisi bani.
„Piaţa neagră a alcoolului proliferează în perioadele de consum ridicat, cum este perioada sărbătorilor. Anul acesta, însă, discutăm despre o situaţie cu atât mai periculoasă cu cât, faţă de 2024, consumatorii plătesc 4,13 lei în extra taxe pentru fiecare sticlă de băutură spirtoasă de 700 ml, o creştere de 26% în doar 12 luni", a declarat preşedintele Spirits România, Florin Rădulescu.
În 2025, cantitatea de alcool accizat a înregistrat o contracţie de 7% faţă de 2024 în cazul băuturilor spirtoase, echivalentul a aproape 7 milioane de sticle de 700 ml (la 40% conţinut alcool).
"Această 'dispariţie' bruscă a aproximativ 7 milioane de sticle de băuturi spirtoase din piaţa fiscalizată a generat încasări bugetare mai mici cu circa 154 de milioane de lei faţă de nivelul prognozat de industrie ţinând cont de creşterea accizelor în anul 2025", atrage atenţia Spirits România.
Statul nu investește în combaterea pieței negre
Potrivit președintelui Spirits România, statul român încasează aproximativ două treimi din totalul taxelor pe alcool din sectorul spirtoaselor, însă nu alocă resurse pentru a combate comerțul ilegal.
„În absenţa unei acţiuni publice consecvente, golul lăsat de autorităţi este acoperit, an după an, chiar de producătorii legali care finanţează, din fonduri proprii, campanii de educare şi conştientizare. Acestea, însă, nu pot înlocui responsabilitatea şi rolul ce revin statului ", a adăugat Florin Rădulescu.
O companie de consultanță în management estima în 2025 că între 30% şi 40% din consumul de băuturi spirtoase din România era netaxat, fiind asociat producţiei ilicite, contrabandei sau produselor contrafăcute, generând pierderi anuale între 45 şi 65 de milioane de euro.