1 Mai fără bere? Peste jumătate dintre români spun că nu se poate. Ce arată studiile

Sursă foto: Shutterstock.com

1 Mai fără bere? Peste jumătate dintre români spun că nu se poate. Ce arată studiile

Cuprins Articol:
Berea rămâne una dintre băuturile preferate de români pentru 1 Mai. Opt din zece români (83%) spun că asociază berea cu sărbătoarea de 1 Mai, arată o cercetare de piață Reveal Marketing Research realizată la solicitarea Centrului de Studii despre Bere.

Românii spun că prezența berii în meniul de 1 Mai este indispensabilă

Indiferent de categoria de vârstă, berea rămâne alegerea principală pentru această zi, fiind percepută ca băutura care completează perfect atmosfera de sărbătoare.

Mai mult, peste jumătate dintre români (53%) afirmă că modul în care ar sărbători această zi s-ar schimba semnificativ în absența berii iar în aceeași măsură spun că prezența berii în meniul zilei este fie indispensabilă, fie extrem de importantă.

Berea este percepută în principal ca un simbol al distracției de 1 Mai

Berea este percepută în principal ca un simbol al distracției de 1 Mai: 52% dintre respondenți o asociază cu relaxarea și buna dispoziție. În același timp, 46% o consideră importantă pentru socializare cu ocazia zilei de 1 Mai, fiind strâns legată de momentele petrecute cu prietenii și familia. Pentru patru din zece români (40%), berea face parte din tradiția acestei zile și contribuie la întărirea relațiilor de prietenie.

“Berea se va afla negreșit pe mesele majorității românilor în perioada următoare,” dr. Alin Popescu, Secretar general Centrul de Studii despre Bere.

Pentru peste jumătate dintre români, berea este alegerea principală, indiferent de vârstă

Ziua de 1 Mai este în primul rând o sărbătoare a socializării, petrecută împreună cu prietenii și familia. Pentru peste jumătate dintre români (53%), aceasta este alegerea principală, indiferent de vârstă. Ieșirea la un grătar este preferat de aproximativ patru din zece români (41%), mai ales de bărbați și tineri, și rămâne o tradiție asociată cu petrecerea timpului în aer liber.

În ceea ce privește intenția de consum pentru ediția sărbătorii din acest an, 59% dintre români declară că este probabil să consume bere.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în aprilie 2026, pe un eșantion reprezentantiv de 1.003 respondenți de peste 18 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet.  

 

Personalizate pentru tine