Warner Bros a primit o nouă ofertă de la Paramount: războiul dintre Netflix și Paramount continuă

sursă foto: shutterstock

Warner Bros a primit o nouă ofertă de la Paramount: războiul dintre Netflix și Paramount continuă

Reprezentanții Warner Bros au declarat că Paramount a crescut oferta de licitație cu 31 de dolari per acțiune, mai exact 108,4 miliarde dolari. Paramount a avut la dispoziție o săptămână să liciteze contra platformei de streaming Netflix, pentru achiziționarea companiei Warner Bros.

Gigantul Paramount a crescut prețul de licitație cu 31 de dolari/acțiune, un dolar în plus față de oferta inițială și a mărit la 7 miliarde de dolari, taxa care va fi plătită în cazul în care tranzacția finală nu este aprobată, notează Reuters.

Dacă Warners Bros va decide că prețul propus de Paramount este suficient de bun pentru a fi luat în considerare, Netflix are la dispoziția 4 zile pentru a face o contraofertă. Platforma de streaming a oferit până acum 83 miliarde dolari. Consiliul de Administraţie al Warner continuă să recomande acţionarilor să aprobe oferta Netflix, votul fiind programat în 20 martie.

Săptămâna trecută, co-directorul general al Netflix, Ted Sarandos, a dezminţit perspectiva creşterii ofertei pentru WBD, spunând că firma ar prefera să facă un pas înapoi decât să plătească în plus.

Conform analiştilor, cumpărarea proprietarului unor francize importante, printre care "Game of Thrones", "DC Comics" şi "Harry Potter", va înclina şi mai mult balanţa puterii de la Hollywood în favoarea gigantului de streaming Netflix, care şi-a construit dominaţia fără achiziţii majore sau o bibliotecă mare de conţinut, şi îi va permite să respingă concurenţa din partea Walt Disney şi Paramount, susţinute de familia Ellison, potrivit Agerpres.

Personalizate pentru tine