Cum a reușit dezvoltatorul imobiliar să păcălească Fiscul?
Inspectorii Antifraudă fiscală din cadrul ANAF au identificat, în urma unor acțiuni de control desfășurate în domeniul imobiliar, un prejudiciu total de peste 13 milioane de lei adus bugetului de stat de către un dezvoltator imobiliar din municipiul Iași și de catre o persoană fizică ce deține și controlează societatea verificată.
În cadrul verificărilor efectuate, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că societatea verificată, care a construit și comercializat opt blocuri de apartamente, a utilizat un mecanism repetitiv și constant de înregistrări contabile nereale, în contradicție cu situația de fapt, pentru a amâna nejustificat evidențierea în contabilitate a veniturilor impozabile obținute din vânzarea imobilelor. Scopul acestor practici a fost disimularea situației reale și evitarea achitării obligațiilor fiscale aferente, inclusiv a impozitului pe profit.
Ce amendă a primit dezvoltatorul imobiliar
Potrivit constatărilor, apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor pe baza unor procese-verbale, iar aceștia utilizau efectiv imobilele și achitau direct dezvoltatorului contravaloarea utilităților. În urma acestor fapte, a fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de 10,80 milioane de lei la bugetul de stat.
Totodată, în cadrul unei acțiuni de control conexe privind veniturile persoanei fizice care deține și controlează societatea, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că aceasta a realizat venituri din vânzarea de terenuri și apartamente în nume personal, fără a declara integral sumele obținute. Ca urmare, a fost stabilit un prejudiciu suplimentar adus bugetului de stat, în valoare de 2,28 milioane de lei.
Având în vedere constatările rezultate în urma acțiunilor de control, ANAF Antifraudă va dispune măsurile legale care se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală, în condițiile legii.