Proiectul are o valoare totală de aproximativ 225,5 milioane de lei și o durată de implementare de 36 de luni.
Potrivit Executivului, serviciile de comunicații electronice de urgență trebuie să includă, pe lângă apelul vocal, funcții de text în timp real și servicii de conversație totală, acolo unde este disponibilă și funcția video. Noile mijloace de comunicare trebuie sincronizate pentru ca operatorii să poată gestiona mai eficient solicitările, scrie Agerpres.
112 ar urma să devină mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități
Introducerea funcțiilor de text și video ar trebui să crească accesibilitatea serviciului 112, mai ales pentru persoanele care nu pot comunica ușor prin apel vocal.
Guvernul susține că noile funcții vor crește capacitatea operațională de preluare a solicitărilor de urgență și vor ajuta autoritățile să identifice mai rapid situația din teren.
„Accesibilitatea serviciului de urgență 112, completată de comunicarea eficientă și rapidă în cadrul interviului derulat pe timpul apelurilor efectuate, asigură premisele identificării și gestionării corecte a urgențelor semnalate autorităților de către cetățeni, a posibilei evoluții și a măsurilor necesare pentru intervenție”, arată Executivul, conform Agerpres.
Digitalizare pentru intervenții mai rapide
Proiectul vizează și îmbunătățirea colaborării între instituții prin extinderea digitalizării serviciilor. Scopul este creșterea interoperabilității pe durata intervențiilor la evenimentele semnalate de cetățeni.
Rezultatul așteptat este scurtarea timpului necesar pentru identificarea situației din teren și reducerea perioadei de intervenție.
Finanțarea investiției va veni din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, și din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne și cel al Serviciului de Telecomunicații Speciale, scrie Agerpres.