IRI Travel susține că preferințele turiștilor români s-au schimbat în ultimii ani. Dacă anterior prețul era principalul criteriu de alegere, acum turiștii caută servicii complete, camere moderne, gastronomie diversificată, facilități pentru copii, spa-uri și concepte hoteliere de categorie superioară.
Bulgaria rămâne atractivă pentru turiștii români datorită proximității, accesului rutier facil și raportului calitate-preț. În plus, costurile de transport sunt mai mici decât în cazul destinațiilor care presupun zboruri, iar pachetele Ultra All Inclusive oferă o mai bună predictibilitate a bugetului.
Observăm o maturizare evidentă a pieței turistice din România. Turiștii români sunt din ce în ce mai atenți la calitatea serviciilor și aleg hoteluri premium, cu facilități moderne și experiențe complete. Bulgaria reușește să răspundă foarte bine acestor cerințe. De altfel, rezervările pentru hotelurile premium au crescut cu peste 30 față de sezonul estival anterior.
Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel
Grifid Hotels operează 8 hoteluri în Nisipurile de Aur
Grifid Hotels este prezent în special în stațiunea Nisipurile de Aur, unde operează în prezent 8 hoteluri și 5 concepte hoteliere distincte. Portofoliul include hoteluri family-friendly, resorturi cu aquapark și entertainment, hoteluri adults only, concepte gourmet și lifestyle premium, dar și facilități wellness & spa.
Printre hotelurile menționate de IRI Travel se află Grifid Noa 5 stele, Grifid Encanto Beach 4 stele, Grifid Metropol Adults Only, Grifid Bolero, Grifid Vistamar, Grifid Arabella și Grifid Foresta.
Grifid Hotels dezvoltă din 2001 un concept bazat pe servicii hoteliere premium și investiții în ospitalitate, potrivit informațiilor transmise de IRI Travel. Lanțul hotelier are aproximativ 2.200 de angajați în sezon și peste 380 de angajați permanenți pe tot parcursul anului.
Compania a obținut peste 100 de premii internaționale și distincții în industria ospitalității. IRI Travel mai arată că hotelurile Grifid au un scor de peste 95% recomandări pe platforma HolidayCheck, iar aproximativ 22% dintre oaspeți sunt turiști fideli, care revin în hotelurile grupului.
Grifid Hotels este o companie deținută de familie și are certificarea internațională Travelife încă din 2017. În 2026, grupul a fost recompensat cu Gold Award 2026.
Bulgaria concurează cu Turcia, Grecia, Spania și Italia pe segmentul premium
Potrivit IRI Travel, Bulgaria câștigă teren în competiția cu destinații precum Turcia, Grecia, Spania și Italia, mai ales pe segmentul hotelurilor premium cu servicii All Inclusive sau Ultra All Inclusive.
Pentru perioada iunie-iulie 2026, tariful mediu estimativ pentru 5 nopți este de 550-850 euro de persoană la hotelurile 4 stele premium din Bulgaria, în cazul Grifid, și de 750-1.150 euro la hotelurile 5 stele premium, cu servicii Ultra All Inclusive.
Prin comparație, IRI Travel estimează tarife de 900-1.500 euro pentru hoteluri 4 stele premium din Turcia și 1.200-2.000 euro pentru hoteluri 5 stele premium, tot cu Ultra All Inclusive. În Grecia, estimările sunt de 850-1.400 euro pentru 4 stele premium și 1.300-2.100 euro pentru 5 stele premium, cu All Inclusive.
În Spania, tarifele estimate sunt de 1.000-1.700 euro pentru hoteluri 4 stele premium și 1.500-2.500 euro pentru 5 stele premium, cu demipensiune sau All Inclusive. În Italia, estimările sunt de 950-1.800 euro pentru 4 stele premium și 1.600-2.700 euro pentru 5 stele premium, cu mic dejun sau demipensiune.
Tendințe pentru vacanțele în Bulgaria în sezonul estival 2026
Pentru vara 2026, IRI Travel estimează o creștere a rezervărilor pentru hoteluri premium, un avans puternic pe segmentul familiilor cu copii, interes mai mare pentru pachete Ultra All Inclusive și rezervări făcute mai devreme decât în anii precedenți.
Cererea crește și pentru camere family și apartamente, dar și pentru mini-vacanțe premium, experiențe wellness, spa și gastronomie. Durata medie a sejururilor este de aproximativ 5-7 nopți, însă există și rezervări pentru mini-vacanțe de 3-4 nopți, mai ales la început și la final de sezon.
Românii rezervă mai devreme în special pentru hotelurile premium și camerele family. Campaniile Early Booking rămân importante, iar mulți turiști își rezervă vacanțele încă din lunile noiembrie-februarie pentru sezonul estival următor.
IRI Travel menționează și un interes mai mare pentru grupurile de prieteni și mini-grupurile corporate, mai ales în extrasezon. Segmentul premium și familiile care caută servicii Ultra All Inclusive de calitate au înregistrat cea mai mare creștere.
Trecerea Bulgariei la euro poate crește predictibilitatea costurilor
Trecerea Bulgariei la moneda euro este văzută de IRI Travel ca un pas important pentru economia și turismul bulgar. Pentru turiștii români, principalul efect ar fi creșterea predictibilității costurilor și eliminarea diferențelor de curs valutar.
IRI Travel spune că nu a observat creșteri spectaculoase generate strict de schimbarea monedei, dar ia în calcul o posibilă repoziționare a prețurilor pe termen mediu, pe fondul creșterii costurilor salariale și investițiilor.
Compania susține însă că hotelierii bulgari rămân atenți la competitivitate, mai ales în relația cu piața românească. Tarifele sunt deja afișate în euro și sunt negociate cu aproape un an înainte de următorul sezon, incluzând estimări privind inflația și eventuale scumpiri ale utilităților.
Principalele piețe pentru Grifid Hotels sunt România, Germania, Polonia, Cehia, Marea Britanie, Bulgaria și alte țări din Europa Centrală și de Est. Turiștii români sunt considerați una dintre cele mai importante piețe pentru grup, în special în sezonul estival.
Deschiderea recentă a hotelului Grifid Noa confirmă orientarea grupului către concepte moderne, lifestyle și Ultra All Inclusive premium, în timp ce parteneriatul dintre IRI Travel și Grifid Hotels reflectă creșterea cererii pentru vacanțe premium accesibile în regiune.
IRI Travel are o experiență de 20 ani pe piață și oferă pachete pentru litoralul românesc, Bulgaria, Grecia, Turcia, Spania, dar și circuite, city break-uri și vacanțe tematice.