2 / 5

Managerii se misca greu pe o piata in scadere

Odata cu scaderea resimtita in numarul proiectelor de recrutare in masa, companiile de executive search au inregistrat si o reducere a numarului de contracte. “A fost o scadere masiva de volum pe piata de executive search. In lunile iulie si august pot spune ca nivelul a fost aproape de zero”, sustine George Butunoiu, head-hunter.

Potrivit acestuia, lipsa ofertelor in executive search este cauzata in principal de efectele crizei, nefiind deloc o consecinta a sezonului estival. “Noi, ani de zile, ne-am mentinut cota de oferte constanta pe timpul verii, deoarece recrutam manageri care intrau in functii in toamna. Insa la noi in iunie si iulie semnalele pozitive privind starea economiei la nivel mondial intarziau sa apara, asa ca si companiile din Romania s-au mentinut in expectativa", completeaza Butunoiu.

Pentru compania de executive search Total Business Solutions (TBS) perioada estivala a mentinut constant volumul proiectelor. Daniela Necefor (foto), general manager TBS, sustine ca alipirea in portofoliu a unui proiect start-up a dat de lucru recruiter-ilor pe perioada verii. “In trimestrul al treilea am avut in lucru preponderent pozitii de top management, dar si proiecte pentru recrutarea unor manageri specializati in domeniile FMCG si Energie”, afirma Necefor.

Aproape toate proiectele de recrutare pentru top management vizeaza in peste noua din zece cazuri inlocuirea in functie a executivilor. Atat Butunoiu, cat si Necefor sustin ca aceste inlocuiri vor continua si in trimestrul al patrulea, solicitarile de schimbare venind atat de la actionari, cat si de la conducerile companiilor multinationale.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri