2 / 4

Toamna se numara executivii

Cresterea activitatii, sustinuta de companiile de executive search, se oglindeste in cele aproape 50 de miscari, urmarite de Wall-Street, la nivel de top management petrecute in ultimele doua luni.

Cea mai mare mobilitate pe piata a top managerilor se regaseste in domeniul financiar-bancar, unde au avut loc peste 10 permutari in aceasta toamna. Pe locul al doilea se situeaza retail-ul, cu 7 inlocuiri de manageri, si FMCG - cu cinci.

Desi head-hunterii au avut circa 70% proiecte de inlocuire in functie, cu aproape jumatate mai mult decat in anii 2007 si 2008, este greu de spus cati manageri au ales sa plece voluntar si cati au fost concediati.

“Credem ca majoritatea la nivel de "board" (n. red. conducere) vor sa plece intr-adevar pe fondul neintelegerilor sau al atmosferei foarte proaste, datorate masurilor luate pe fondul actualei crize. In acest context sunt insa si destul de multi mid-manageri si manageri de top care sunt "vizati" de sefii lor sau de patroni. Motivul este, de regula, pachetul lor mult prea mare "mostenit" din vremurile bune, vizavi de realitatea de acum, in care flexibilitatea oamenilor-cheie e vazuta ca fiind colacul de salvare, trebuie sa oferi mult mai mult si cu pretentii mai reduse pe cat posibil”, afirma Vasile.

Recrutarile din aceasta perioada, adica managerii anului 2010, contureaza cerinte si profile diferite de anii anteriori pe piata. La mare cautare acum nu mai sunt business developer-ii, cei care extindeau agresiv compania, aducand profituri rasunatoare in timp record. Anul viitor va fi anul managerilor echilibrati, care inteleg cum sa reduca cheltuielile fara a demotiva personalul si cum sa ridice compania pe o panta usor ascendenta, dar stabila.

“Este firesc ca, dupa aceasta perioada de criza acuta, companiile vor manageri cu experienta, care inteleg ce impact a avut criza asupra organizatiei si care sunt capabili sa gestioneze o companie intr-o piata post criza”, afirma Butunoiu (foto).

Managerii disponibilizati isi gasesc mult mai greu locuri de munca si accepta o oferta de chiar jumatate din venitul anterior, spun recruiterii.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri