3 / 4

Cand prima runda de negocieri esueaza

Pe parcursul negocierilor reprezentantii celor doua parti pun pe masa nemultumiri, dorinte si solutii pentru nivelul salarial, programul si durata timpului de lucru si conditiile de munca. Exista cazuri in care dupa runde de negocieri care se pot prelungi in timp maximum 60 de zile, partile sa nu ajunga la un acord.

“De exemplu, au existat cazuri in care angajatorul si-a constituit un sindicat care in negocieri era impotriva oricarei prevederi contractuale, blocand astfel negocierile”, precizeaza Dima.

In acest punct consilierea reprezinta primul pas pe care partile trebuie sa il parcurga, reprezentantul ITM punand inca o data la masa angajatorul si reprezentantii salariatilor pentru a ajunge la o intelegere. In cazul in care conflictul nu se solutioneaza se trece pe rand la mediere - tertul propune o solutie pentru ambele parti – sau la arbitraj - comisia de arbitraj actioneaza ca un tert care impune o solutie, situatie in care angajatorii si reprezentantii salariatilor trebuie sa se conformeze si sa implementeze propunerea data de tert. Ambele proceduri sunt insa facultative.

Dupa parcurgerea acestor etape partile reintra in negocieri, care , daca nu se solutioneaza, se pot continua cu cea mai puternica forma de presiune, greva. Angajatii sisteaza lucrul, neputand fi inlocuiti cu alti salariati. Angajatorul nu este insa obligat la plata salariilor angajatilor pe perioada grevei, insa remuneratiile pot fi achitate de catre sindicate, daca fondul acestora permite.

Pe parcursul perioadei de greva se poarta alte runde de negocieri, in care, sub presiune, se ajunge la un acord agreat atat de angajatori, cat si de angajati.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri