2 / 5

Cei trei factori de stres

Studentii sunt supusi la o presiune constanta in timpul facultatii, care se datoreaza unui cumul de factori, in care se regasesc profesorii, angajatorii si viata sociala.

Multi candidati aflati la inceput de drum pe piata fortei de munca aleg sa se angajeze pentru ca sunt nemultumiti de nivelul scazut al actului de predare din universitati sau din cauza presiunii actuale a angajatorilor, care afirma tot mai des si mai puternic in ultimii ani ca au joburi doar pentru cei cu experienta.

De asemenea, castigurile ridicate pe care le obtin prietenii sau anumite cunostinte, au ca efect, in unele cazuri, o frustrare sociala datorata lipsei banilor.

“Cred ca jumatate din studentii nostri lucreaza inca din timpul facultatii. Ca profesori, nu prea avem cum sa luptam cu aceasta situatie. Totusi, incercam sa le explicam ca atata vreme cat sunt la scoala, prioritatea lor ar trebui sa fie studiul si nu jobul”, afirma un profesor din cadrul unei universitati de top de top din Bucuresti, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Corina Diaconu, managing director la ABC Human Capital, furnizor de solutii de selectie si recrutare de personal, considera ca tinerii care vor un job din studentie trebuie sa aiba in vedere atat argumentele de natura financiara, cat si non-materiale.

“Argumentele pentru care tinerii pot opta pentru un job inca din timpul facultatii ar trebui sa intruneasca ambele puncte de motivatie: pe de o parte, acumuleaza experienta, punand bazele unei cariere inca din timpul facultatii, iar pe de alta parte, au constiinta primelor castiguri financiare, exclusiv datorita efortului lor”
, spune Diaconu.

In schimb, companiile aleg sa angajeze studenti din considerente care tin in primul rand de usurinta cu care pot fi modelati si formati tinerii fara experienta si ca urmare a pretentiilor salariale modeste ale acestora.

“Evident, acceptarea unui student implica intelegerea faptului ca acesta va trebui sa-si urmeaze in continuare studiile, cu tot ceea ce implica acest fapt: invoiri in zilele de examen, concedii de odihna sau fara plata in sesiune etc. Aceste perioade inseamna <<scoaterea temporara din functiune>> a acelei persoane, fapt ce poate atrage dupa sine o reticenta din partea anumitor angajatori in a selecta si angaja studenti", sustine Diaconu.

Tinerii trebuie sa constienteze insa ca un job in timpul facultatii ar putea duce la o diminuare a timpului fizic alocat atat studiului, cat si vietii sociale.

Singurul risc pe care il vad consta in faptul ca unii studenti pot fi tentati sa renunte, gandindu-se ca nu merita efortul de a-ti continua studiile de vreme ce au deja un job. Acest lucru depinde foarte mult de motivatia pe care persoana respectiva o are”, declara Florentina Greger, HR manager in cadrul producatorul de software Zitec.

Ea adauga ca angajatorii sunt singurii care decid daca aleg sa recruteze studenti, in functie de industria, structura organizatiei, strategia de business, precum si deschiderea catre flexibilitate.

“Faptul ca unii membrii ai echipei noastre isi continua studiile in paralel cu jobul nu reprezinta un dezavantaj, atata timp cat obtin performanta pe postul pe care il ocupa. In acelasi timp, consideram ca cel mai important lucru este sa-i convingem daca este nevoie, ca este necesar sa-si finalizeze studiile. Chiar daca aparent in unele domenii studiile nu mai sunt considerate la fel de importante ca acum ceva vreme, noi avem convingerea ca si educatia formala are rolul ei in dezvoltarea angajatului”, explica Greger.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri