3 / 4

Planuri de extindere la nivel local-doua noi locatii Vapiano in fiecare an

Potrivit lui Gerhard Mairamhof, director business development CEE&Midle East Vapiano, prezent la inaugurarea locatiei din Bucuresti, criza nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru companie, care se va concentra in continuare pe extinderea retelei. In acest sens, Vapiano a primit finantare in valoare totala de 45 mil. euro din partea a trei banci europene.

“Numai Bucurestiul in sine are un potential de 3-4 restaurante. Locatia din Bucuresti reprezinta cel de-al 49-lea restaurant pe care il deschidem. Pentru anul acesta ne propunem sa ne extindem cu inca 35 de noi locatii, care se afla deja in constructie”, spune Gerhard Mairamhof.

Dupa semnarea contractului de franciza pentru Romania si Moldova, reprezentantii celor doua companii au gasit, in doua luni, locatia, iar dupa alte opt luni de pregatire au deschis primul restaurant din Romania.

“Sper sa reusim sa-i convingem ca viitoarea locatie sa fie pe locul fostei Diverta Scala. As prefera ca al doilea restaurant Vapiano sa fie tot in Bucuresti, intrucat cu doua locatii in Capitala putem genera o sustinere prin forte proprii pentru deschiderea de noi restaurante in provincie”, spune Sebi Vasilescu.

Lantul Vapiano este prezent in 14 tari, primul restaurant fiind inaugurat in anul 2002, in Hamburg. Compania a inregistrat in 2008 o crestere de aproximativ 12% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2007, cele mai mari vanzari inregistrandu-se in locatiile din Germania. In ceea ce priveste planurile de expansiune, acestea vizeaza tari precum Bulgaria, Australia, Mexic, Serbia, Cehia, Croatia si Franta.

RTC este prezent deja pe piata HoReCa prin franciza Cup&Cino. De origine germana si prezent in 15 tari din intreaga lume, Cup&Cino este primul brand pe care l-a lansat grupul RTC pe piata HoReCa, prin doua concepte diferite, de coffee house si shop-in-shop, prin contributia diviziei de food&beverage Sebra si a partenerilor de franciza. In prezent exista patru locatii - BT Cafe (Baneasa), Cup&Cino Magheru, Cup&Cino Fashion Outlet si Cup&Cino Liberty Center.

Grupul RTC numara in prezent aproximativ 5.000 de angajati. Infiintat in anul 1990, de catre Octavian Radu, grupul RTC cuprinde companii cu activitati grupate in opt divizii-Diverta (retail de carte, muzica/film, IT si papetarie), Proffice (distributie de produse pentru birou si IT), Rafar (retail haine, incaltaminte si cosmetice in franciza), Rimobi (dezvoltari si proprietati imobiliare), Flaro (productie subansamble de plastic, mobilier si produse de birou), TCE (cargo, curierat si logistica), Sistec (dezvoltare software) si Sebra (divizia de francize in domeniul ospitalitatii).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri