4 / 6

Profit, fara pretexte!

“La inceputul anului, totul parea foarte greu de realizat, dar trebuie sa ne atingem obiectivele indiferent de context, pentru ca in definitiv doar rezultatele conteaza”, spune Zsolt Szalay, referindu-se la actuala criza economica. “Sunt o multime de explicatii pentru care un business nu merge bine, dar trebuie sa ne descurcam in orice situatie, indiferent de context”, mai spune managerul, care aminteste ca a primit o educatie “foarte puternica” din partea managementului MOL, si anume aceea de a nu se multumi cu jumatati de solutii. “Pentru manageri nu trebuie sa conteze niciun pretext, ca e iarna prea rece sau ca e vara prea calda. La sfarsit, cand se trage linie, ce mai conteaza?”, se intreaba retoric seful MOL Romania.

Pentru Szalay, obiectivul major al acestui an este clar: profitul. “Ca orice alta companie, dorim sa fim profitabili pentru a investi dinamic si a creste calitatea serviciilor oferite clientilor. Stiu ca ne aflam intr-un context dificil, insa trebuie sa ne atingem obiectivele”, spune acesta, adaugand ca, pe termen lung, se gandeste si la marirea cotei de piata. In prezent, MOL Romania are o cota de piata de 10,8%, iar cu cele 135 de statii operate in prezent controleaza MOL acopera 7% din numarul total de benzinarii la nivel de piata, inclusiv benzinarii independente.

In anul 2008, vanzarile de carburant ale MOL Romania (exprimate in litri) au crescut cu 2% fata de anul precedent, iar cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 11%, ajungand la aproximativ 590 milioane euro, ceea ce o claseaza in top cinci al marilor retaileri de pe piata locala. Profitul realizat anul trecut s-a cifrat la aproape 12 milioane de euro, “pornind de la investitiile majore si respectarea unui plan de eficientizare si reducere a costurilor”, potrivit oficialilor companiei.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri