2 / 4

Prima tranzactie de tip secondaries din ultimii trei ani

Tranzactia semnata ieri reprezinta un scenariu de investitii foarte rar intalnit in ultimii ani pe piata romaneasca de fuziuni si achizitii (M&A): dupa aproape trei ani asistam la o tranzactie de tip secondaries, adica un exit al unui investitor financiar catre alt fond de private equity, care va deveni pe viitor o optiune din ce in ce mai intalnita, potrivit lui Mihai Sfintescu (foto).

„Este posibil sa mai vedem astfel de tranzactii. Sunt cateva fonduri de investitii care au intrat in companii romanesti inainte de criza. Dar si altele care vor participa in urmatorii doi ani la procese de vanzare”, argumenteaza Sfintescu.

Ultima tranzactie de mari dimensiuni incheiata intre doua fonduri de private equity a fost incheiata in urma cu trei ani, prin care fondul de investitii Innova Capital a preluat pachetul majoritar al imbuteliatorului si distribuitorului de apa in sistem watercooler La Fantana, respectiv 85% din actiuni, de la fondul suedez Oresa Ventures pentru suma de aproximativ 35 de milioane de euro.

In mod traditional, doar fondurile de investitii sunt interesate de lanturile de clinici, mai ales pentru ca ceilalti jucatori din piata nu au bani sa preia un competitor, iar scenariul intrarii pe piata locala a unor companii din exterior este inca greu de realizat, pentru ca piata locala este specifica, spre deosebire de alte industrii, cum ar fi retailul ori sectorul bunurilor de larg consum.

Aceasta tendinta este confirmata si de reprezentantul 3TS Capital Partners. „Piata serviciilor medicale din Romania nu a ajuns la nivelul la care jucatorii strategici mari din tari ca Germania sau Franta sa se uite cu atentie”, spune Mihai Sfintescu.

El adauga ca doua treimi din cei 12 potentiali cumparatori interesati initial erau fonduri de private de equity, restul fiind investitori strategici. „In final au ramas trei, dintre care un strategic, iar intr-o ultima etapa am negociat doar cu doua fonduri de investitii”, adauga reprezentantul 3TS.

Potrivit acestuia, in alegerea cumparatorului au fost doua criterii principale: cel financiar si compatibilitatea cu viziunea fondatorului. „Consider ca am finalizat repede tranzactia, iar acesta este un motiv de mandrie pentru noi. Am avut un calendar foarte strans, stabilit cu multa precizie si pentru vanzatori, dar si cumparatori”.

Sfintescu afirma ca daca cei doi vanzatori si-ar fi propus, ar fi gasit si 30 de investitori pe lista lunga, insa Wargha Enayati si cei de la 3TS au urmarit mai mult calitatea petitorilor. „Oricum, in final raman doar investitorii puternici si direct interesati, care inteleg modelul de business. Altfel, ar putea sa te incurce daca ei nu cunosc modelul”, spune directorul de investitii de la 3TS Capital Partners.

El a mai spus ca in cazul unui exit exista si o componenta emotionala. „Chiar daca din punct de vedere financiar reprezinta un succes, la nivel personal este precum o despartire. Este ca si cum ti-ai schimba locul de munca, chiar daca nu intram zi de zi in contact direct cu cei de la CMU, poate doar saptamanal”.

Sfintescu remarca un interes in crestere al fondurilor fata de anul trecut, insa departe de nivelul de acum doi-trei ani.

Fondul de investitii 3i preluase in urma cu trei ani un pachet minoritar la Centrul Medical Unirea.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri