3 / 5

Germania, motorul economic al Europei, da semne de oboseala

Cea mai mare economie a Europei, Germania, abia s-a clintit in al doilea trimestru, avand o crestere de 0,1% fata de T1 din acest an, sub estimarile analistilor.

“Germania este o tara bazata pe exporturi care are paradoxul unei monede prea puternice, iar daca ar iesi din euro ar avea moneda de doua ori mai puternica. Marile tari exportatoare sunt cele care au o moneda devalorizata, precum China”, a declarat, pentru Wall-Street.ro, Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA)

El a explicat ca, in prezent, slabiciunea economiei Germaniei este cursul de schimb, nu cererea.

Potrivit Reuters, economia europeana a incetinit puternic, pe fondul avansului modest inregistrat de Germania si a stagnarii din Franta, alimentand astfel temerile ca letargia remarcata in ultimul trimestru va stopa eforturile de consolidare fiscala.

Cele 17 state din zona euro au crescut cu 0,2% in al doilea trimestru, in serie ajustata sezonier, sub estimarea analistilor de 0,8%, conform statisticilor Eurostat.

Situatia nu este mai buna nici pentru cela mai indatorate state din UE, in special Grecia, Italia, Spania, Portugalia si Irlanda, unde s-au inregistrat cresteri slabe sau chiar 0, ceea ce inseamna ca tintele de deficit bugetar vor fi si mai greu de atins in masura in care veniturile din taxe se vor comprima si platile cu asistenta sociala vor creste.

"Vedem principalii indicatori economici in scadere si asta inseamna ca vom vedea o crestere slaba si in al treilea trimestru", a spus Christoph Weil, economist la Commerzbank, citat de Reuters.

"Principalele economii au avut cresteri modeste si asta ar putea fi o problema daca trendul va continua", a adaugat economistul.

De asemenea, Romania s-a incadrat perfect in media europeana, cu un avans al PIB-ului de 0,2% in trimestrul 2, comparativ cu T1.

Fata de trimestrul II din 2010, economia Romaniei a urcat cu doar 0,3% in serie ajustata sezonier, marcand astfel una dintre cele mai slabe performante din UE, dupa cea a Portugaliei care a scazut cu 0,9%.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri