4 / 8

Horatiu Florescu, Colliers: Ne putem astepta la o revenire a randamentelor

Investitiile in piata imobiliara implica un capital solid si o durata a investitiei mai mare, insa profitul este pe masura. Horatiu Florescu, vicepresedintele companiei Colliers International, este de parere ca un sector puternic si practic fara riscuri il reprezinta spatiile de birouri.

“Oferta de spatii de birouri, actualmente de aproximativ 600.000 mp, este cu mult sub cerere. Nici noile livrari anuntate in 2008, ce vor aduce stocul total la inceputul anului viitor la 1.200.000 mp nu acopera cererea. De aceea, rata de neocupare - aproape nula, precum si posibilele cresteri ale chiriei pe zonele centrale (CBD-Central Business District) fac investitiile in astfel de produse foarte atractive”, a explicat Florescu.

In opinia vicepresedintelui Colliers, odata cu remedierea situatiei privind criza financiara, ce a determinat o stagnare pe piata investitiilor imobiliare, ne putem astepta la o revenire a randamentelor apropiata de nivelul mediu al anului trecut, adica 6% pe segmentul de birouri.

In ceea ce priveste investitiile in spatiile de birouri, Horatiu Florescu spune ca nu exista suma minima, iar pentru fondurile de investitii durata recuperarii investitiei nu este relevanta, ci durata investitiei, pe care si-o stabileste fiecare fond in functie de strategia de investitie.

“Exista insa fonduri institutionale, care de regula investesc pe o perioada de minim cinci ani si asa zisele fonduri speculative, care au o alta abordare iar durata investitiilor este de 3-5 ani”, a precizat specialistul Colliers.

Potrivit vicepresedintelui Colliers, primul pas pe care un investitor trebuie sa-l faca atunci cand intra pe piata spatiilor de birouri il reprezinta cunoasterea amanuntita a pietei, dupa care fiecare fond actioneaza specific.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri