4 / 7

Basescu: Perspectiva Moody's, cea mai corecta

Presedintele Traian Basescu este de parere ca prognoza Moody's, potrivit careia Romania ar urma sa intre in 2009 in recesiune economica, "este cea mai corecta", seful statului precizand ca prognoza nu coincide si cu o scadere a ratingului de tara.

Seful statului a aratat, intr-o conferinta de presa pe care a sustinut-o la Palatul Cotroceni, ca prognoza prezentata de Moody's pentru Romania in cursul anului viitor ar insemna scaderea productiei, a incasarilor la bugetul de stat, dar nu a coincis cu scaderea ratingului de tara.

Cu alte cuvinte, a aratat presedintele Basescu, Moody's a avertizat ca, in cursul anului viitor, daca statul mentine cheltuielile publice la nivelul celor din cursul anului 2008, exista riscul adancirii deficitului care, alaturi de scaderea productiei determina intrarea in recesiune a tarii.

Traian Basescu a mai spus ca perspectivele Romaniei in traversarea crizei economice nu sunt sumbre cata vreme deficitul bugetar in cursul anului viitor ar putea fi mentinut la 3%.

Recent, Basescu, alaturi de alti politicieni si de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, au criticat alte doua companii de rating, Standard&Poors si Fitch, care au declasat tara noastra la evaluarea de tara, de companii, de banci si de perspectiva a investitiilor. In acest rastimp, Moody's a fost agentia de rating care a pastrat o perspectiva optimista pentru Romania.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri