1 / 9

Agricultura a sustinut cresterea economica

Produsul intern brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 9,1% in al treilea trimestru al acestui an, pana la 139,4 miliarde lei (38,9 miliarde euro), ceea ce reprezinta o crestere usoara peste asteptarile analistilor, iar avansul economic la noua luni este de 8,9%, potrivit ultimului raport al Institutului National de Statistica (INS).

Cu toate acestea, specialistii sunt in continuare pesimisti in privinta cresterii economice din ultima parte a anului si inceputul lui 2009, pe fondul crizei financiare internationale.

In primele noua luni ale anului aflat in desfasurare, PIB-ul Romaniei a fost de 335,2 miliarde de lei, echivalentul a 92,1 miliarde de euro.

„Cresterea economica din trimestrul al treilea se datoreaza rezultatelor excelente ale agriculturii din aceasta vara, cu atat mai mult cu cat acest sector atinge o pondere de peste 12% din PIB in al treilea trimestru al unui an agricol foarte bun. Sectorul constructiilor a afisat, de asemenea, rezultate bune in intervalul iulie-septembrie, nefiind influentat negativ la acea vreme de criza financiara internationala ce a reizbucnit la mijlocul lunii septembrie”, a declarat, pentru Wall-Street, Florin Eugen Sinca, analist financiar in cadrul Bancii Comerciale Romane (BCR).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri