6 / 7

Pogea vede luminita de la capatul tunelului

Guvernul ia in calcul stoparea tendintei de scadere a economiei si reluarea cresterii incepand cu sfarsitul trimestrului II si inceputul trimestrului III, a declarat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.

Prin masurile luate, Ministerul Finantelor urmareste mentinerea economiei in echilibru si vedem deja primele semne incurajatoare ale masurilor luate de guvern in primele luni ale ale acestui an pentru limitarea efectelor crizei. Panta scaderii economice este mult mai lina si observam chiar o crestere pe anumite segmente importante ale economiei. In ce priveste reluarea cresterii economice lucrurile vor urma un trend pozitiv incepand cu finele trimestrului II, inceputul trimestrului III", a precizat ministrul de finante, citat de NewsIn.

Gheorghe Pogea a afirmat ca stoparea efectelor crizei "se poate vedea la nivel macroeconomic in trei, patru sau chiar cinci luni, insa au aparut semnalele economice pozitive, in acest sens".

"Cursul de schimb s-a stabilizat si acest lucru da incredere, diminuarea investitiilor straine directe a fost mult mai mica decat ne asteptam noi, iar volumul banilor trimisi de romanii din afara tarii, in primul trimestru, s-a mentinut la acelasi nivel fata de perioada similara din 2008, respectiv 1,16 miliarde euro, fata de 1,2 miliarde euro. Practic, s-a inregistrat o scadere de doar 40 milioane euro", a spus Pogea.

El a adaugat ca in luna aprilie s-a inregistrat o crestere cu 60% a ponderii lucrarilor in constructii, iar numarul autorizatiilor de constructie "a crescut luna de luna".

Totodata, ministrul finantelor a afirmat ca industria auto a inregistrat un salt pozitiv in lunile martie si aprilie, industria prelucratoare "da semne de revigorare", exporturile "s-au imbunatatit luna de luna", iar veniturile bugetare pe luna aprilie au crescut la 15,4 miliarde lei, de la 12,06 miliarde lei in martie.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri