2 / 7

Efectele legii salarizarii unitare

Cu celelalte masuri din program, inclusiv legea salarizarii unitare, deficitul va ajunge la 5,5% din PIB in perioada 2017 – 2017, ceea ce este nesustenabil, in opinia reprezentantilor RBL.


“Toate institutiile care urmaresc evolutia economiei romanesti vorbesc despre o deteriorare pe termen scurt (a situatiei economice-n.r.) pe baza de politici nesustenabile. Pe aceste demersuri nu se poate construi, nu putem vorbi de majorari de rating. Deja am primit primul cartonas galben de la agentia de rating Moody’s, care a redus deja perspectiva ratingului Romaniei de la pozitiva la stabila”, a subliniat Neacsu.


Un alt impact al legii salarizarii unitare se va resimti pe piata muncii, avand in vedere ca multi din angajatii din privat vor fi tentati sa lucreze la stat, mai spun reprezentantii RBL.


Potrivit acestora, salariile din sectorul public pot fi majorate doar in linie cu veniturile bugetare reale, cu criterii clare de performanta, scopul fiind cresterea eficientei totale a sistemului bugetar.


"Pe treptele Finantelor si ale BNR se stie ca 2018 nu poate duce cresterea salariala a bugetarilor. Anul asta o s-o duca cumva, dar in 2018 nu are cum. Banii acestia trebuie scosi de undeva si ii vor scoate de la antreprenorii romani. Va mai fi si o ipotecare a viitorului Romaniei pe termen mediu", a precizat si Mihail Marcu, fondatorul MedLife.


Sursa foto: Bignai / Shutterstock.com

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri