4 / 5

Garantii pentru depozitele bancare ale populatiei din UE

Ministrii europeni de Finante au ajuns saptamana trecuta la un acord referitor la majorarea plafonului de garantare pentru depozitele bancare ale populatiei, de la 20.000 la 50.000 de euro, in cazul in care bancile dau faliment.

Statele au fost astfel de acord sa extinda protectia depozitelor populatiei pana la un nivel minim de 50.000 de euro, in conditiile in care multe state membre ale Uniunii Europene sunt hotarate sa urce plafonul cel putin pana la 100.000 de euro.

Acordul este mai putin ambitios decat cel initial, care prevedea o majorare a plafonului minim pana la 100.000 de euro.

Mai multe state membre UE, printre noile state membre din Europa de Est, dar si Danemarca si Finlanda au lasat sa se inteleaga ca ar fi prea greu sa isi asume un astfel de plafon, din punct de vedere bugetar.

Bulgaria a anuntat ca va majora plafonul minim de garantare a depozitelor de la 40.000 la 100.000 leva, echivalent cu 50.000 euro, a anuntat, astazi, primul ministru al Bulgariei, fara sa specifice de cand va intra in vigoare masura.

Premierul bulgar, Serghei Stanisev, a declarat ca bancile locale sunt in siguranta deocamdata, insa guvernul si banca centrala vor lua masuri de salvare in cazul in care vor aparea probleme.

Si Grecia va majora plafonul de garantare pentru depozitele bancare la 100.000 euro, dublu fata de nivelul minim stabilit de ministrii de finante ai Uniunii Europene.

"Plafonul minim de garantare de 20.000 euro, existent in prezent in Grecia, va fi majorat la 100.000 euro si va intra in vigoare foarte curand", a declarat ministrul George Alogoskoufis.

Cancelarul austriac, Alfred Gusenbauer, a anuntat recent ca Austria va asigura garantarea nelimitata a depozitelor bancare ale populatiei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri