4 / 5

Reforma in sanatate. Intre ideal si deziderat

Sunt cateva lucruri simple si urgente care trebuie facute in Romania in vederea reformarii sistemului de sanatate, in opinia Sanzienei Maioreanu.

“In primul rand ce ne-ar ajuta ca cetateni, dar si in calitate de companie ar fi sa se defineasca pachetul de baza in mod realist. Sa se defineasca clar lista de servicii medicale oferite tuturor cetatenilor, dar aceasta lista sa fie sincronizata cu ceea ce se poate oferi efectiv ca serviciu medical in tara si cu ceea ce, ca valoare a serviciului medical, poate fi suportat de fondurile de sanatate, pentru ca in momentul de fata pachetul de baza contine tot, ori nu exista fonduri de sustinere a tuturor procedurilor medicale”, spune Maioreanu.

Ar fi importanta aceasta clarificare pentru ca oamenii ar intelege ca ce nu este cuprins in acest pachet de baza trebuie sa fie acoperit altfel si sa plateasca extra (prin asigurarile private n.r.), insa ar sti exact pentru ce servicii dau banii, iar asiguratorii, la randul lor, ar afla cum sa configureze produsul ca sa acopere zonele slab acoperite de stat.

“Problema majora a asigurarii private este, in prezent, ca prin virtutea situatiei in care ne gasim suntem alternativa la oferta statului. Am produse care acopera tot, dar fac asta in regim de clinici si spitale private, la pret de servicii private, de aceea este greu pentru cetatean sa-si cumpere totul inca o data, el platind deja toate serviciile catre stat”.

In al doilea rand, este nevoie de mai multa transparenta si claritate in incheierea parteneriatelor de tip public-privat.

“Ca asiguratori, dorim si putem sa contractam facilitati medicale de stat. Vreau sa am in reteaua mea o multitudine de spitale de stat , dar n-am vehiculul legal sa o fac, nu gasim sub ce fel sa incheiem aceasta colaborare. Mai mult, ca asigurator privat, as putea contribui cu bani in plus la dezvoltarea infrastrucurii medicale publice sau chiar, mai mult, as putea sa am sisteme de remunerare si motivare a medicilor, care sunt prost platiti, insa am nevoie de un cadru legal pentru a putea face aceste lucruri”, subliniaza Maioreanu.

Si, nu in ultimul rand, asigurarile de sanatate au nevoie de o acordare totala de deductibilitati. “Daca stam sa ne gandim la impactul avut de deductibilitate pe zona pensiilor facultative am intelege care ar fi importanta unei astfel de masuri, practic zona pensiilor a crescut dupa ce s-a dat drumul la deductibilitati”, detaliaza directorul executiv al companiei de asigurari.

“In momentul de fata, statul are o strategie perdanta pentru ca face o deductibilitate limitata (250 de euro din profit pe an pe cap de locuitor) pentru care se platesc toate taxele sociale, practic produsul devine foarte scump, iar rezultatul este ca nu mai cumpara nimeni nimic, iar statul nu ia niciun ban. Insa, daca s-ar face o deductibilitate completa, produsul ar fi mult mai atractiv pentru cetateni (care ar primi servicii de calitate), asiguratorii ar face astfel profit din care statul ar avea mult mai mult de castigat”, detaliaza Maioreanu.

“Daca produsul nu este atractiv nimeni nu cumparara si nimeni nu castiga. Oamenii asteapta reforma de 20 de ani, statul nu castiga din niciun impozit, pe nimic si, din pacate, asta se uita uneori si mai ales in perioade de genul acesta se uita ca, totusi, asigurarile de sanatate stagneaza de 10 ani, stagnam pe o piata cu un potential urias, situatie care nu avantajeaza pe niciuna din partile participante la sistem”, a concluzionat Maioreanu, pentru Wall-Street.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri