3 / 4

Dobanzile la creditele in lei o sa ajunga sub 10%

Desi dobanzile la creditele in lei se afla pe un trend descrescator, cererea pentru imprumuturile in moneda nationala nu creste, romanii fiind inca mai tentati sa se imprumute in euro. Seful Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, recunoaste ca cea mai mare partea a cererii este pentru credite in euro, dar considera ca si imprumuturile in euro vor ajunge sa fie atractive.

"Daca rata inflatiei ajunge sub 4%, atunci in mod clar dobanzile platite la depozite ar trebui sa fie de aproximativ 5-6%, iar asta inseamna ca dobanzile percepute la creditele in lei vor ajunge, la un moment dat, sub 10%", a declarat van Groningen.

Cererea de credite este afectata in mare parte si de sentimentul negativ al consumatorilor, pe fondul unei rate a somajului in crestere pana la 8,3% in februarie. "Nimeni nu cumpara o casa cu credit daca are incertitudini", a subliniat seful bancii.

Datele publicate de Banca Nationala a Romaniei arata o scadere a creditului neguvernamental in februarie 2010 cu 0,1% fata de ianuarie, pana la 199,167 miliarde lei (48,5 miliarde euro). Fata de februarie 2009, creditarea a scazut cu 3,7%.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri