2 / 5

Contributie medie de 39,5 lei/participant, in septembrie

In luna septembrie 2010, un numar de 4,8 milioane de participanti erau inregistrati cu cel putin o contributie virata la cele noua fonduri de pensii administrate privat active, de la inceputul virarii acestora in sistem (luna mai 2008). Cresterea fata de decembrie 2009 a fost cu 5,5%, iar fata de septembrie 2009 cu 8,0%.

Comparativ cu luna precedenta anul curent, cresterea numarului de participanti a fost cu numai 0,5%, pastrand tendinta inregistrata incepand din trimestrul II 2009.

Desi efectivul salariatilor din economie a inregistrat un trend descendent in ultimii doi ani, iar numarul participantilor din Registru a crescut cu un ritm mai putin accelerat, numarul participantilor cu cel putin o contributie virata a inregistrat o crestere constanta de la inceputul functionarii sistemului, reprezentand in septembrie 94,2% din total, comparativ cu 92,9%, in decembrie 2009 si 92,1%, in septembrie 2009. In paralel, numarul participantilor fara contributii in conturile personale a scazut, atingand 5,8% din total, acesti participanti regasindu-se, corespunzator, in categoria celor cu cel putin o contributie virata in sistem (Fig.2).

In conditiile unei cote de contributie de 2,5% din venitul brut realizat, (incepand din martie anul curent), in luna septembrie 2010, au fost virate catre fondurile de pensii administrate privat 131,8 de milioane de lei (30,9 de milioane de euro), in scadere cu 2,8% fata de luna precedenta, dar in crestere fata de 2009, cu 23,0% - decembrie si cu 20,5% - septembrie.

In total, in primele noua luni ale anului au fost virate contributii in valoare de 1.170,9 milioane lei (Fig.10), cu mentiunea ca s-a inregistrat o usoara scadere cu 2,7% a sumelor virate in cursul trimestrului III fata de cele virate in trimestrul II anul curent.

Contributia medie pe participant pentru care s-au virat contributii in luna septembrie 2010 (luna de referinta iulie 2010) a fost de 39,5 lei/participant, cu 1,8% mai mica decat in luna anterioara, continuand sa se mentina pe un trend usor descendent, inregistrat in ultimele luni (iunie - septembrie 2010). In aceeasi perioada, si castigul mediu salarial net pe economie a scazut semnificativ cu 4,7% iulie 2010/iunie 2010, situandu-se in tendinta usor descendenta a ultimului an, o scadere cu 3,1% iulie2010/iulie 2009.

Si venitul mediu asigurat, respectiv venitul asupra caruia se aplica cota de contributie a urmat aceeasi tendinta.

In urma cresterii cotei de contributie aplicata asupra venitului asigurat, de la 2% la 2,5%, incepand din luna martie ac. (luna de colectare ianuarie 2010) se constata insa cresterea mai accentuata a valorii contributiei medii pe participant, comparativ cu ritmul cresterii/scaderii inregistrat de castigul mediu net/economie. De mentionat faptul ca trebuie luate in calcul si fluctuatiile celor doi indicatori in functie de acordarea unor beneficii salariale cu diverse ocazii -vacante, sarbatori legale/religioase.

In conditiile unei scaderi usoare a efectivul de salariati pe economie si cresterii numarului de someri inregistrati, numarul participantilor pentru care au fost virate contributii in luna septembrie 2010 - 3,3 milioane de persoane, a continuat sa scada usor fata de 2009, cu 1,6% - decembrie si cu 1,8% - septembrie. Fata de luna precedenta scaderea a fost cu 0,9%.

Se remarca insa faptul ca, incepand din ultimele luni ale anului trecut, numarul participantilor nu a mai depasit valoarea de 3,4 milioane de persoane. Comparativ, in perioada octombrie 2008 -septembrie 2009, s-au inregistrat valori peste aceasta limita. Gradul de acoperire a fost in septembrie ac. de 74% din efectivul de salariati pe economie.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri