2 / 6

Xiaomi a prezentat Seria Xiaomi 13

În cadrul Mobile World Congress, Xiaomi a dezvăluit cea mai nouă linie flagship de telefoane inteligente a companiei la nivel internațional, Seria Xiami 13. Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro sunt dezvoltate în parteneriat cu Leica și oferă lentile optice profesionale dezvoltate de companie, precum și o serie de capabilități software avansate. Alte specificații premium incluse sunt cel mai nou procesor Snapdragon 8 Gen 2 și sistemul Surge pentru gestionarea bateriei dezvoltat de Xiaomi.

Sistemul de camere Leica Vario-Summicron 1:19-2.2/13-75 ASPH, al Xiaomi 13 Pro acoperă distanțe focale de la 14 mm până la 75 mm și este compus dintr-o cameră principală cu unghi-larg de 23 mm cu un senzor ultra-larg IMX989 de 1 inci, o cameră telefoto „floating” de 75 mm și o cameră cu unghi ultra-larg de 14 mm.

Pe de altă parte, modelul Xiaomi 13 acoperă o arie optică a zoom-ului de la 0.6x până la 3.2x și este dotat, de asemenea, cu lentile telefoto de 75 mm. Pentru ambele dispozitive, utilizatorii au la îndemână două stiluri fotografice distincte - Leica Authentic Look și Leica Vibrant Look, ce le oferă posibilități estetice variate pentru imagini. Interfața UI a camerei vine cu noi funcții de divertisment, precum filtrele Leica, watermark-ul Leica și sunetul clasic al declanșatorului Leica.

Dotate cu Motorul Imagistic Xiaomi, Xiaomi 13 Pro și Xiaomi 13 vin cu cele mai dezvoltate capabilități fotografice computerizate din rândul flagshipurilor lansate de companie. Astfel, vitezele de procesare ale fotografiilor sunt îmbunătățite și dispozitivele focalizează automat subiecte aflate în mișcare cu funcția Xiaomi ProFocus. Ambele telefoane permit ajustarea manuală a parametrilor de fotografiere în modelul pro. Xiaomi 13 Pro are suport Adobe pentru 10-Bit RAW DNG Camera și Color Profiles și oferă posibilitatea de editare a imaginilor în Adobe Photoshop și Adobe Lightroom.

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro au suport „Create in Dolby Vision”, posibilități de captură 4K Ultra Night Videos și stabilizare video HyperOIS.

Atât Xiaomi 13. cât și Xiaomi 13 Pro sunt dotate cu procesorul Snapdragon 8 Gen 2, care asigură o procesare grafică îmbunătățită prin performanțele GPU și o eficiență energetică cu 42%, respectiv 49%. mai mari în comparație cu generația precedentă. Performanțele CPU și eficiența energetică au fost îmbunătățită cu 37%, respectiv 47%. Cele două dispozitive au și suport Wi-Fi prin intermediului Qualcomm FastConnect 7800 Mobile Connectivity System. Xiaomi 13 PRo este dotat cu tehnologie High Band Simultaneous Multi-Link care asigură conexiuni multiple și simultane de 5 GHz și 6 GHz și este capabil să atingă viteze de până la 5.8 Gbps, cu latență redusă.

Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro sunt echipate cu sistemul de management al bateriei Xiaomi Surge, care utilizează chip-ului de încărcare Surge dezvoltat de Xiaomi, pentru o durată de viață mai lungă și o experiență îmbunătățită. Xiaomi 13 are o baterie de 4,500 mAh care rezistă fără probleme de-a lungul unei zile. Se încarcă rapid prin fir la 67W și wireless, la 50W. Xiaomi 13 Pro are o baterie și mai masivă, de 4,820 mAh, cu tehnologie HyperCharge la 120W, capabilă să încarce telefonul la 100% în doar 19 minute.

Seria Xiaomi 13 va fi disponibilă la vânzare începând cu data de 8 martie, pe canalele oficiale Xiaomi din România: Orange, Vodafone, Telekom, Digi, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro

Xiaomi 13 Pro va fi disponibil în România, în două variante de culoare: negru ceramic și alb ceramic, în varianta de stocare 12GB+256GB, la prețul recomandat de vânzare de 6199 lei. Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil.

Sursa foto: Start-up.ro.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri