4 / 5

Operatorii telecom: Avantajele si dezavantajele promovarii online

Principalul motiv pentru care Cosmote a ales promovarea in spatiul online il constituie afinitatea mare pe care o are in randul tinerilor si eficienta sa.

In plus, flexibilitatea, multitudinea de oportunitati de interactiune cu utilizatorul, absenta barierelor temporale, intaresc alegerea companiei de a apela la acest mediu.

Domeniul online este un instrument cu impact din ce in ce mai mare si probabil cu costul cel mai scazut dintre toate canalele de promovare, spune Luiza Afenduli. “Drept pentru care strategia de comunicare a Vodafone tine cont de aceasta realitate, iar rolul pe care il va ocupa Internetul in randul canalelor de comunicare utilizate in campaniile noastre va fi corelat cu nivelul de penetrare a Internetului in Romania”, arata reprezentantul Vodafone.

De asemenea, comunicarea in timp real, realizarea modificarilor de continut intr-un interval scurt de timp, utilizarea unor aplicatii care permit realizarea unor campanii interactive intre client si furnizorul de servicii, in cadrul careia clientul poate oferi sau primi feedback rapid, influenteaza operatorul Orange Romania si il determina sa apeleze la beneficiile pe care le aduce cu sine Internetul si, mai ales, promovarea in acest spatiu.

Unul dintre marile dezavantaje pe care il are online-ul este fragmentarea, iar optimizarea unei campanii poate fi o adevarata provocare pentru un media planner, declara Dana Bursuc.

Printre dezavantajele promovarii in mediul online, operatorii telecom locali enunta penetrarea scazuta a serviciilor de Internet in afara zonelor urbane, faptul ca exista riscul ca mesajul sa nu ajunga la client, deoarece atunci cand acesta utilizeaza mediile de informare online face acest lucru cu un scop anume, bine definit, iar primirea unor mesaje promotionale atunci cand acesta nu detine nici timpul, nici disponibilitatea necesara, poate genera o oarecare adversitate fata de o marca.

In acest sens, orice companie care organizeaza o asemenea campanie trebuie sa aiba in vedere necesitatea mentinerii unui echilibru creativ, pentru ca posibilitatea aparitiei unei reactii negative din partea clientului sa fie redusa la minin.

Operatorii de telefonie din Romania vor utiliza, in acest an, toate canalele media pentru a se promova. In perioada imediat urmatoare, publicitatea in presa scrisa va continua sa scada, in timp ce Internetul va atrage tot mai multi advertiseri. Pe partea de online, proiectele speciale vor acapara o buna parte din bugetele alocate pana acum pentru display advertising.

Primul canal media pe lista optiunilor Romtelecom ar fi TV-ul. Chiar daca este in usoara descrestere fata de anii trecuti, TV-ul ramane in momentul de fata vehiculul media cu cel mai mare impact si acoperire in randul consumatorilor.












Inapoi la articol

Setari Cookie-uri