2 / 5

Luminita de la capatul tunelului

Pentru o companie specializata in distributie IT, inceputul lui 2010 anticipeaza, cel putin in prima parte, un an la fel de greu ca 2009. Totusi, oficialii distribuitorului Skin sunt optimisti si considera ca industria IT va iesi anul acesta din criza: "Piata IT s-a schimbat radical fata de acum cativa ani si nu ne asteptam sa se intoarca la ceea ce a fost. Utilizatorii vor fi in continuare mai tentati sa achizitioneze un laptop sau un tablet PC decat un desktop clasic. Pe de alta parte, piata foto este in continua expansiune. Aici avem de a face cu o efervescenta mai mare decat pe piata calculatoarelor si cu un potential pe masura."

Categorici sunt insa reprezentatii Power Net Consulting. Ei nu prevad o revigorare in acest an. "Chiar si analistii ne avertizeaza de faptul ca aceasta criza va continua si in 2010. Criza ne va afecta, in continuare, atat in viata de zi cu zi, cat si in cea profesionala", spune Eduard Dimitriev (foto).

Redresarea sectorului telecom va fi determinata pe de o parte de cresterea cererii pentru servicii de telecomunicatii, care va continua cel mai probabil si in acest an, iar pe de alta parte de capacitatea furnizorilor de a se reinventa in oferta de servicii, conform lui Horia Hahaianu, seful Teletrans.

Intrebati daca sectorul IT local iese din criza in 2010, oficialii Cosmote au raspuns: "In general, pentru orice jucator, in orice domeniu, o provocare este sa creasca in actualul context de piata. In ceea ce priveste piata de telecom, rata de penetrare depasea 130% la sfarsitul anului 2009. Pe termen mediu, la nivel de piata, cresteri ale numarului de clienti se asteapta sa vina din segmentul de date, in vreme ce segmentul de voce va continua sa inregistreze cresteri ca volum de utilizare."

Ce spune, insa, al doilea jucator al pietei de telefonie mobila din Romania? "Este de asteptat ca PIB-ul sa creasca si sa iesim treptat din recesiune, dar recuperarea va fi de durata. Acest lucru se va reflecta, implicit, si la nivelul industriei telecom. Vedem insa noul an ca pe unul care nu ne va aduce evolutii cu totul neasteptate, avand un grad de previzibilitate mai bun decat 2009."

Totusi, economia romaneasca ar putea iesi tehnic din recesiune, cu doua trimestre consecutive de crestere economica. In masura in care si consumul va urma evolutia pozitiva a PIB-ului, sunt sanse ca si sectorul telecom sa urmeze acelasi trend, explica CEO-ul Vodafone.

Liviu Dragan, directorul general al TotalSoft, companie romaneasca specializata in producerea de software de business, crede ca este normal ca industria IT sa evolueze in functie de directia catre care va tinde sa mearga economia romaneasca.

"Putem spune ca speram ca anul acesta sa marcheze iesirea din criza, insa o prognoza clara este greu de facut. Dupa cum am putut vedea in ultimele zile, datele analistilor si cele ale Institutului de Statistica privind iesirea din recesiune nu prea coincid", a aratat Dragan.

Cum opiniile managerilor sunt impartite, Tiberiu Dobre vede vesti pozitive pentru 2010. Anul acesta va fi unul stabil, iar sectorul IT va fi printre primele industrii din Romania care vor iesi din criza pe parcursul urmatoarelor 10 luni.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri