3 / 5

De ce ar fi mai buna varianta vanzarii catre actionarul majoritar?

“Este greu de spus care varianta este mai avantajoasa pentru statul roman, dar, la prima vedere, cel mai bine ar fi sa vanda actionarului majoritar pentru ca acesta ar putea oferi pretul cel mai bun. Iar din ce am vazut, autoritatile au procedat corect dandu-i acestuia sansa de a face o oferta”, declara Doru Lionachescu, partener principal al casei de investitii Capital Partners, adaugand ca actionarul majoritar, grupul grec OTE si implicit cel german Deutsche Telekom, ar putea plati inclusiv o prima de achizitie, adica o suma mai mare decat valoarea la care este estimata compania.

El nu a declarat care este suma minima pe care ar putea sa o primeasca statul roman, precizand totodata ca este bine ca autoritatile nu au spus ce suma si-ar dori sa incaseze pentru pachetul detinut la Romtelecom. Declaratiile lui Lionachescu erau facute cu putin timp inainte ca seful MCSI sa afirme ca guvernul isi doreste sa obtina cel putin un miliard de euro pentru pachetul de 46% dintre actiunile operatorului.

Romtelecom este evaluat la aproximativ 1,1 miliarde de euro conform unui top realizat de casa de investitii Capital Parteners. Acesta se afla pe locul zece in topul celor mai valoroase 100 de companii prezente pe piata locala, in spatele Orange si Vodafone, cei doi operatori fiind evaluati 3,1 miliarde de euro, respectiv 2,6 miliarde de euro.

Actionarul majoritar nu are interes ca prin listare sa aduca sute de actionari marunti si astfel ma astept ca ei sa ofere un pret mai mare decat valoarea la care este evaluata compania. Mai ales ca Romtelecom are structura de subsucursala (n.red.: operatorul este detinut de OTE, iar Deutsche Telekom controleaza 30% din grupul grec) si o astfel de listare ar fi ciudata”, mai spune managerul.

Pe de alta parte, oficialul Capital Parteners este sigur ca autoritatile europene au avut un rol important in a grabi luarea unei decizii cu privire la situatia actionariatului MCSI in Romtelecom.

Se pare ca fara presiuni externe nu se misca lucrurile, iar MCSI va trebui sa faca ceva si in privinta Radiocom (n.red Societatea Nationala de Radiocomunicatii, o alta companie in care statul este actionar). Guvernul roman nu mai avea ce sa caute de mult timp in Romtelecom pentru ca nu are niciun avantaj. Singurul avantaj a fost pentru cei care au facut parte din Consiliul de Administratie”, explica Lionachescu.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri