4 / 5

NYTimes: Ce s-au vandut in 2010

Este cunoscut faptul ca vanzarile de parfumuri realizate in luna decembrie pot aduce consistenta anului care se termina sau, din contra, il pot transforma intr-un esec.

Intr-adevar, performanta anuala a unui parfum poate fi determinata in functie de numarul de achizitii realizate cu o saptamana inaintea Craciunului sau chiar de achizitiile facute in dimineata zilei de 25 decembrie, arata The New York Times.

In ultimii zece ani, s-a putut observa un nou trend pe piata parfumurilor. Din 2000 si pana in prezent au fost lansate mai multe branduri decat intre 1970 si 1989, potrivit companiei de cercetare NPD Group. Acest lucru se intampla, in parte, si datorita asocierii numelui unui parfum cu o celebritate. In prezent insa, este nevoie de mai mult marketing pentru a face un brand vizibil pe piata.

"Oamenii sunt mai educati, iar femeile, in special, isi doresc unicitate si nu vor sa aiba acelasi parfum pe care il au semenele lor", explica cei de la NPD.

Anul trecut, cel mai bine vandute parfumuri pentru femei au fost Gucci Guilty si Chanel Chance Eau Tendre, iar pentru barbati – Bleu de Chanel si cele din colectia Big Pony de la Ralph Lauren, conform companiei de cercetare.

Lansat in toamna anului trecut, Bleu de Chanel s-a situat in topul vanzarilor de Craciun la Bloomingdale’s, celebrul centru comercial newyorkez.

Conform retailerului american Amazon.com, Gucci Guilty (75 ml) are un pret de aproximativ 247 lei, Chanel Chance Eau Tendre (50 ml) costa 180 lei, Bleu de Chanel – 255 lei, iar cele patru parfumuri din colectia Big Pony de la Ralph Lauren (de 75 sau 126 ml) au preturi cuprinse intre 142 lei si 193 lei.

Sursa foto: Nytimes.com

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri