3 / 5

De ce dam bacsis? Care sunt motivele managerilor?

Atunci: Daca in secolele trecute, bacsisul era vazut fie ca o expunere a bunavointei stapanului pentru servitorii credinciosi, fie ca un act de caritate, in Statele Unite, bacsisul a devenit , imediat dupa Razboiul Civil, o mostra a superioritatii unor paturi sociale asupra altora, deci, un semn de dispret si mila deopotriva.

Acum: Unele restaurante americane au adus bacsisul la un asemenea nivel, incat au borcane speciale pentru bacsisurile destinate bucatarilor, pe motiv ca acestia duc “greul” in respectiva locatie. Potrivit The New Yorker si MSN, cand conducerea unor asemenea localuri a decis indepartarea respectivelor borcane cu bani, opinia publica s-a alaturat angajatilor indignati, in incercarea de a-i convinge ca gestul este unul “non-american”.

"Eu, pe unde am fost, am auzit de astfel de practici, cum ar fi cele speciale pentru bucatari, dar recunosc ca nu am vazut asa ceva in restaurantele din strainatate pe care le-am vizitat. Stiu ca sunt tari unde este neobisnuit sa lasi bacsis ospatarilor la restaurante, dar si locuri in care lipsa acestuia provoaca o atitudine complet agresiva a personalului", afirma George Butunoiu.

In Romania, potrivit mai multor persoane care lucreaza in domenii prestatoare de servicii, cum ar fi: taximetristi, saloane de infrumusetare, spalatorii auto, livrare pizza, ospatari sau barmani, oamenii lasa bacsis in functie de abordarea clientului si de promptitudinea servirii.

“Daca aduci pizza rece, pe client nu-l intereseaza ca a fost trafic sau ca e frig afara, nu mai primesti nimic. Unii chiar ameninta ca nu vor mai comanda niciodata, asta daca nu cumva vor chiar sa vorbeasca cu un supraveghetor al nostru”, povesteste un tanar din Bucuresti, care isi sustine studiile in Capitala lucrand la o pizzerie de cartier.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri