1 / 5

Ce carti citesc romanii in vacanta?

“Vara scad vanzarile la cartile de business si creste interesul pentru ghidurile de calatorie. Anul acesta, la noi se vand foarte bine Ghidul Verde Michelin Romania si ghidurile de buzunar din colectia Top 10”, spun reprezentantii lantului Librarul.

Potrivit rapoartelor lor de vanzari pe luna iunie, cele mai cautate carti au apartinut unor domenii ca beletristica (in special carti de Agatha Cristie si Gabriel Garcia Marquez) sau carte practica (ghiduri turistice si carti de pescuit).

“Concediul este o perioada de care oamenii profita pentru a-si face planuri mai largi privind viata lor, sanatatea lor, este considerat de multi un nou inceput si fiecare dintre noi incercam sa luam anumite hotarari, sa imbunatatim aspecte ale vietii noastre. Acest lucru se vede inclusiv in cartile pe care oamenii decid sa le citeasca in concediu", afirma Mario Demezzo, vicepresedintele editurii ALL.

Dincolo de literatura "usoara", relaxanta, specifica unui concediu de odihna, oamenii citesc si carti din care invata despre ce vor sa schimbe, fie ca vorbim despre carti motivationale sau despre cum sa mancam sanatos, adauga Demezzo.

El a adaugat ca inainte de concedii se observa o crestere considerabila a vanzarilor la albume si atlase rutiere. “Aceste carti fac parte din pregatirea de concediu, iar oamenii din companii, fiind in general obisnuiti sa faca o cercetare amanuntita, folosesc aceste albume de multe ori in deciziile pe care le iau unde sa mearga”, a precizat Demezzo.

La Carturesti, cei mai cautati autori in verile trecute, au fost: Mihail Bulgakov (Maestrul si margareta), Mircea Cartarescu (Frumoasele straine), Gabriel Garcia Marquez (Dragostea in vremea holerei), Richard Branson (Pierderea Virginitatii), Dan Brown (Simbolul pierdut), Stieg Larsson (trilogia Millenium), William Golding (Imparatul mustelor), Frederic Beigbeder (Dragostea dureaza trei ani), Salman Rushdie (Seducatoarea din Florenta) si Mario Vargas Llosa (Ratacirile fetei nesabuite II).

Reteaua Diverta chiar are o oferta speciala pentru perioada verii, care presupune discounturi de pana la 90% la titlurile incadrate in promotii. Pe locul intai in clasamentul vanzarilor retelei Diverta se afla o serie de carti de fictiune, in frunte cu cel mai nou roman al autorului Dan Brown si cartile lui Paulo Coelho.

Mai interesanta este insa, inclinatia clientilor retelei pentru carti de autoeducare si afaceri (de la Donald Trump si Steve Jobs, la Gheorghe Mencinicopschi si Ghidul bunelor Maniere), care au reprezentat o parte insemnata a vanzarilor Diverta pe vara trecuta (circa 700 carti de economie si cateva mii de volume de autoeducare vandute vara trecuta).

Aflati, in continuare, care sunt cele mai bine vandute carti din marile librarii pe perioada verii si ce lecturi de vacanta va recomanda Wall-Street.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri