2 / 10

Finlanda

Guvernul finlandez a anunţat că unele dintre restricţiile impuse pentru a combate răspândirea noului coronavirus vor fi ridicate mai devreme decât era prevăzut, într-o perioadă în care presiunea asupra sistemului naţional de sănătate a scăzut, în pofida valului de infectări provocate de varianta Omicron pe continentul european.


"Presiunea care apasă pe spitale rămâne ridicată, dar numărul cazurilor grave este în scădere, iar situaţia sanitară s-a ameliorat în secţiile de terapie intensivă", a anunţat ministrul finlandez al Sănătăţii, Hanna Sarkkinen, într-un comunicat publicat pe Twitter.


Începând de la 1 februarie, restricţiile privind evenimentele culturale şi sportive, precum şi cele care vizează companiile cu risc scăzut, vor fi relaxate.


Tot de la începutul lunii viitoare, restaurantele vor putea să rămână deschise până la ora locală 21:00, cu trei ore mai târziu decât au voie în prezent, a anunţat Guvernul finlandez într-un comunicat.


Barurile vor trebui în continuare să se închidă la ora 18:00 şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice după ora 17:00.


Sursa Foto: Pexels.com

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri