3 / 9

Târgul de Crăciun de la Brașov

Târgul de Crăciun de la Brașov va fi deschis pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, odată cu festivitatea de aprinde a luminițelor de Crăciun, și va funcționa până în data de 31 decembrie.


Târgul va cuprinde și șase căsuțe noi, cu un design mai deosebit, una fiind amenajată special pentru atelierul lui Moș Crăciun. Copiii vor putea participa la ateliere pentru decorațiuni sau îi vor putea scrie Moșului, care va avea și o cutie poștală chiar la intrarea în atelier. Atelierele vor fi gratuite și se vor desfășura de două ori pe zi în perioada școlii, respectiv de la orele 15.00 și 17.00, și de trei ori pe zi în perioada vacanței, fiind adăugat un atelier suplimentar de la ora 12.00.


Tot pentru copii, în Piața Sfatului va reveni caruselul care a făcut deliciul micuților.


Târgul va fi deschis pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, odată cu festivitatea de aprinde a luminițelor de Crăciun, și va funcționa până în 31 decembrie.


Orarul de funcționare zilnică a târgului este 11.00 – 22.00, însă comercianții care ocupă căsuțele sunt obligați să le țină deschise cel puțin de la ora 14.00 la 22.00.


Sursa Foto: Pixabay

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri