2 / 5

Muzica face casa buna cu managementul

Chiar daca managerii dau de multe ori impresia unor persoane calculate, pentru care arta poate insemna cel mult un domeniu profitabil pentru investitii, multi dintre ei au avut din copilarie legaturi puternice cu un instrument muzical, sau chiar trupe, concerte si albume.

Carmen Bahrim, CEO al companiei Cardif Asigurari, marturiseste ca a studiat pianul cativa ani, insa a renuntat in momentul in care profesorul sau a emigrat din Romania. Nu a fost un abandon imediat si definitiv. Mai are si acum pianul cu coada in casa parintilor si a mai avut tentative de reluare a studiului.

Pana la urma, a primat insa matematica si necesitatea de a continua intr-o directie sau alta, asa ca, impreuna cu parintii, a luat decizia de a urma alta cale decat cea artistica.

„Am facut parte din corul scolii si la un moment dat am avut sansa sa fiu invitata la o auditie pentru Madrigal. Din pacate, la momentul respectiv, nu doream sa calatoresc si am renuntat si la aceasta experienta, care sunt convinsa ca m-ar fi imbogatit ca om”, isi aminteste Carmen Bahrim, care face parte din grupul de backing vocals.

Si jurnalistul Robert Turcescu, unul dintre profesorii managerilor in cadrul programului Erisma, a avut legaturi puternice cu lumea muzicii. Astfel, in anul 1995 el a lansat un disc, cand facea parte din trupa Kapela, insa odata ce a inceput Facultatea de Jurnalism si-a dat seama ca nu le poate face pe amandoua bine pentru ca meseria presupune turnee si un stil de viata pe care nu poti sa ti-l asumi in paralel cu un alt job.

Numai cine nu a cantat nu intelege ca odata ce ai pus mana pe un instrument, si cred ca mai ales cu chitaristii se intampla asta, ai un sentiment pe care nu-l uiti si, la un moment dat, te inunda din nou”, adauga Turcescu, chitara solo in cadrul trupei.

Asa ca, in urma cu doi ani de zile, intrand intr-un magazin de instrumente muzicale, a vazut o chitara rece pe care si-o dorea de cand era copil si, sub impulsul momentului, si-a cumparat-o. Mai mult decat atat, anul trecut, de ziua lui, si-a cumparat o alta chitara a copilariei sale, un Fender Stratocaster, si de aici a pornit toata nebunia, astfel ca acum are o trupa alcatuita din cativa jurnalisti.

„La un moment dat vrei sa iasa ceva, asa ca pregatim niste iesiri in toamna, insa, chiar daca nu putem spune ca ne schimbam meseriile de acum, tot ceea ce facem e foarte serios, avem un program foarte clar stabilit de repetitii, se lucreaza, iar acum a venit acest concurs, la care Erudio vrea sa participe cu o piesa si unde nici nu concep sa nu luam premiul I”, spune Turcescu.

Povestea lui seamana foarte bine cu cea a lui Dragos Calin (chitara solo), director general Maersk Line, care canta de cand era copil, a studiat sapte ani de chitara clasica, a trait patru ani de trupa rock, dupa care s-a lasat de muzica pentru ca nu castiga bani.

„Am vandut tot si m-am apucat de scoala. Am tinut-o asa aproape zece ani, dupa care am intrat intr-un magazin de chitare sa vad, de curiozitate, ce mai era nou pe piata. Am iesit de acolo cu o chitara electrica si cu o statie pe care le-am dus acasa si am inceput sa-mi trezesc vecinii din bloc. iar de atunci cant de placere”, adauga Dragos Calin.

Si Catalin Caia(foto jos), business manager regional pe pietele emergente al unei companii furnizoare de echipamente pentru birou si tipar digital, spune ca, la fel ca si alti prieteni din formatie, nu a mai cantat de 20 de ani, chiar daca, in liceu a avut o scurta experienta muzicala in calitate de vocalist in formatia rock a Colegiului National Petru Rares din Piatra Neamt.

Pasiunea pentru muzica isi are insa radacinile in copilarie, cand a inceput scoala de muzica, sectia pian.

”Desi parintii mi-au cumparat o pianina vieneza – adevarata piesa de colectie, n-am terminat decat un an, parasind pianul pentru chitara, de data aceasta fara profesor”, isi aminteste cel care acum este voce solo in cadrul formatiei.

Adrian Vascu, director servicii de consultanta la KPMG,
si cealalta voce solo a formatiei, marturiseste ca muzica a fost intotdeauna cel mai important hobby al sau: „In clasele primare si in liceu am cantat intr-o trupa, chitara si voce, iar in studentie am cantat folk in cadrul Brigazii Bum a facultatii de mecanica din Cluj”, isi aminteste Vascu.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri