2 / 6

Presiunile crizei

Criza inseamna pentru multi manageri ore mai multe la birou - poate nu neaparat ore de munca, cat ore de griji - nopti nedormite cu gandul la facturi de platit sau de incasat, a observat Alfred Dumitrescu. La acestea se adauga sentimente de vinovatie pentru eventualele decizii de reducere a salariilor sau personalului, indoieli permanente cu privire la propriile abilitati sau decizii si, inevitabil, un spatiu mai redus acordat celor apropiati in propriul peisaj interior.

„Cred insa ca toate acestea sunt mai degraba “pusee acute” decat o “boala” veritabila si ca cei care, inainte de criza, au fost capabili sa mentina distanta optima fata de presiunile manageriale o vor putea reface, cu un oarecare efort, si in conditii de criza. In definitiv, e vorba doar de bani”, este de parere specialistul intervievat de Wall-Street.

In ceea ce priveste identificarea unor greseli pe care le fac managerii in gestionarea ponderii timpului acordat vietii personale, Alfred Dumitrescu spune ca ii este imposibil sa faca delimitari clare, pentru ca asta ar insemna ca exista niste criterii clare si unanim acceptate in legatura cu “asa da” si “asa nu”.

Cum nu stiu sa existe astfel de criterii si pentru ca sunt convins ca ne croim fiecare dintre noi existenta in functie de nevoile, dorintele si putintele noastre (care includ si ne-putintele), cred ca important este sa fim constienti de faptul ca facem alegeri, ca acestea ne apartin si nu pot fi puse in principal pe seama presiunilor din afara, oricare ar fi acestea. Mai mult timp la birou inseamna mai putin timp in alta parte si asta este o optiune ce nu are neaparat nevoie de justificari dar care trebuie asumata ca atare”.

Acelasi caracter subiectiv il face pe psiholog sa fie reticent in a formula sfaturi, intrucat nu crede ca problemele de viata suporta “retete” cu aplicabilitate generala. Revine insa asupra distinctiei dintre “traditional” si “modern” pentru a sublinia ca insasi dihotomia personal-profesional este, in mare masura, falsa sau, cel putin, mult exagerata.

Sigur ca aceste doua ipostaze in care ne traim viata au si caracteristici diferite dar, in ultima instanta, este vorba tot despre noi si viata noastra si nu despre obligatia de a trai doua, radical diferite. Profesia noastra, pozitia pe care o ocupam si responsabilitatile aferente ei fac parte din viata noastra (foarte) personala si ne definesc in aceeasi masura in care ne definesc familia noastra, prietenii nostri sau modul de a ne petrece timpul”, precizeaza Alfred Dumitrescu.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri