4 / 6

Ce vom vedea 3D?

Un punct la care toata lumea cade de acord e tipul de productii care vor fi realizate in 3D, imediat ce televiziunile vor imbratisa aceasta tehnologie: divertismentul. Laurentiu Stan vorbeste despre sport si filme, Horia Cazan despre filme si emisiuni documentare, iar Doga Ozyurekli despre productii de actiune, cu cadre “close up” – adica filme si programe de divertisment de studio.

Deocamdata in Romania sunt disponibile pana in cinci filme in format 3D, dar in acest an la nivel global sunt anuntate circa 50 de noi filme realizate cu aceasta tehnologie, iar o mare parte dintre acestea vor putea fi cumparate si pe piata locala, afirma oficialii Panasonic.

Pe de alta parte, televizoarele 3D lansate de cei de la Samsung pot converti filmele, emisiunile si inregistrarile din format 2D in 3D, ceea ce Raul Filip, AV division manager la Samsung Electronics Romania, considera ca fiind si principalul avantaj al companie in fata concurentei.

In ceea ce priveste competitiile sportive, Sony si Fifa vor transmite pentru prima data in format 3D meciuri de fotbal din cadrul Campionatului Mondial din Africa de Sud.

Iar Panasonic, in parteneriat cu Orange si Eurosport, va transmite in sistem 3D in 58 de tari europene turneul de mare slem de Roland Garros, care va avea loc intre 23 mai – 6 iunie 2010. In Romania, turneul va fi difuzat in cinci locuri publice din Bucuresti si unul din Oradea.

In privinta interesului advertiserilor pentru reclama 3D, parerile sunt impartite. Prima reclama 3D din Romania a fost lansata saptamana trecuta de catre New Age Media, regia care gestioneaza spatiul publicitar in multiplexurile Cinema City. Reclama a costat 9.000 euro si este un spot de auto-promovare, de 17 secunde.

Clientii de publicitate vor fi foarte interesati de tehnologia 3D, este de parere directorul tehnic al Antenei 1. “3D va fi un vector foarte important in strategia de a atrage atentia asupra unui content”, spune el. De alta parere este Doga Ozyurekli, care spune ca nu a primit nici un semnal din piata care sa arate interes pentru reclamele 3D. Discutii concrete nu au avut loc pana acum pentru ca, neavand continut definitivat, televiziunile nu le pot vinde publicitarilor “pielea ursului din padure”, adauga Paraschiv.

“Mai ales in perioada aceasta de criza, advertiserii platesc cu greu si pentru reclame 2D”, spune Ozyurekli. “Dar cu siguranta vom vedea niste idei de marketing marginale, focusate pe un segment mic dar foarte special de telespectatori. Acele idei vor exploata transmisia 3D sau chiar holograma 3D (va mai amintiti de printesa Leia din serialul Star Wars?)”

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri