România nu va mai participa la ediția de anul acesta a concursului de muzică Eurovision Song Contest (ESC) din cauză că TVR nu are buget pentru a plăti taxa de participare.

Anul trecut, taxa de participare la Eurovision a fost de 180.000 de euro. România este singura țară care a participat la Eurovision anul trecut și care nu mai participă în acest an.

”Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administrație (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, se menționează într-un comunicat al TVR.

Hotărârea a fost luată în ședința din 25 ianuarie, cu 5 voturi „pentru", 4 „abţineri" şi 4 „împotrivă".

Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv pentru 2024, care nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor concursului internațional.

”În acest an, pe lângă producțiile consacrate, TVR alocă resurse consistente pentru alte producţii şi proiecte prioritare. Printre acestea: transmiterea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, continuarea procesului de retehnologizare - automatizarea emisiei canalelor SRTv, investiţii în sistemul de producție al ştirilor, continuarea investiţiilor în noul sediu al TVR Craiova și alte proiecte de modernizare îndelung amânate”, mai spun oficialii TVR.

Eurovision 2024 va avea loc în oraşul Malmö din Suedia, ţara al cărei reprezentant a câştigat ediţia din 2023 a concursului. De-a lungul anilor, mai multe ţări, precum Ungaria, Turcia, Bulgaria, Muntenegru, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina sau Macedonia de Nord au decis să nu participe la concursul internaţional.

Sursa foto: Shutterstock / Review News

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri