1 / 3

De la o constructie veche de 90 de ani la birouri de clasa A

Metropolis Center este amplasat pe Iancu de Hunedoara, pe un teren unde, in anul 1919, era construita prima tipografie din Bucuresti, Tipografia “Cartea Romaneasca”. Din vechea tipografie a mai ramas doar fatada de caramida vizibila dinspre bulevardul Iancu de Hunedoara, care a fost conservata cu toate elementele decorative.

Pe restul terenului, a fost dezvoltata o constructie de 29.500 mp, care cuprinde birouri de clasa A (sapte etaje, 11.000 mp), o galerie comerciala la parter (2.000 mp) si un aparthotel de 4 stele, Starlight Suiten Hotel. Complexul include si o parcare subterana cu 186 de locuri.

„Metropolis Center a fost un proiect ambitios pentru Soravia in Romania - a avut in vedere conservarea unui simbol cultural national, adaugand in acelasi timp caracteristicile unei cladiri multifunctionale. Nu a fost usor, ne-a luat mult timp si efort pentru a reusi, dar in final am dat o noua viata acestei constructii”, a declarat Karl Goeth (foto), Managing Partner pentru Europa Centrala si de Est in cadrul grupului Soravia.

Aparthotel-ul are 78 de apartamente, dintre care 72 - cu camera de zi si dormitor, iar restul de 6 - cu camera de zi, dormitor si birou. Oficialii Starlight Suiten se asteapta la un grad de ocupare de 70% in primul an de functionare si de 80% in anii urmatori.

Parteneriatul dintre dezvoltatorul Soravia si lantul hotelier Starlight Suiten Hotel are la baza un contract de inchiriere pe o perioada de 20 de ani.

Citeste si Ce cauta investitorii in cladiri istorice - Profit sau valoare?

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri