2 / 4

Top investitii FP in februarie

Actiunile Petrom (SNP) au fost si in februarie cea mai importanta investitie a Fondului Proprietatea, cu un procent de 28,14% din portofoliu.

Detinerile in cadrul Hidroelectrica se afla pe a doua pozitie (20,4%), urmate de cele de la Romgaz (7,73%). Procentele sunt calculate pe baza valorii activului net (VAN).

Per total, activele nete ale fondului au crescut cu 3%, de la 15,64 miliarde lei, in ianuarie, la 16,11 miliarde lei, in februarie. Si cu o luna in urma activele FP au fost in urcare, valoarea acestora inregistrand un plus de doua procente.

De remarcat ca Fondul si-a redus luna trecuta detinerile de la toate companiile energetice si de utilitati din portofoliu, acolo unde statul roman este actionar majoritar, cu banii obtinuti administratorii de la FTI preferand sa cumpere actiuni in sectorul bancar. Aceasta este pentru prima data in istoria FP cand o parte din active sunt investite in banci.

Companiile din sectorul petrolier si al gazelor naturale sunt in continuare pe primul loc in structura portofoliului FP (36,31%). Investitiile in utilitati au reprezentat 48,9% din portofoliul FP din februarie, in scadere cu aproape doua procente fata de luna anterioara.

Fondul Proprietatea are in prezent si investitii in valoare de un miliard lei (241 milioane euro) in depozite bancare, acestea reprezentand 6,26% din activele nete totale.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri