3 / 4

A fost invatata lectia de anul trecut?

Piata de capital a resimtit a doua zi dupa anuntul dat de presedinte seara. Indicele BET consemnand un declin de peste 4% in sedinta din 7 mai. Indicele BET-Fi a consemnat o depreciere mai importanta (SIF 5 a scazut cu 5,8%, in timp ce SIF2 a pierdut aproape 8%).
De ce a scazut BET-Fi atat de puternic?

“Data fiind natura financiara a indicelui, acesta are o sensibilitate mai ridicata la stirile macroeconomice. Ori, din punct de vedere psihologic, anuntul a lovit puternic sentimentul investitorilor cu privire la evolutia economiei pe termen scurt. Dar a si aratat ca in orice moment nu sunt excluse surprize negative din plan bugetar”, a explicat Radulescu.

Acest lucru s-a adeverit in iunie, cand Guvernul a fost nevoit sa anunte majorarea TVA de la 19% la 24%, ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale de a respinge reducerea pensiilor cu 15%.

Desi au avut impact negativ pentru economie pe termen scurt, masurile au fost importante la momentul respectiv (mai ales in contextul crizei finantelor publice din Europa), dat fiind ca s-a evitat colapsul bugetar.

“Fara aceste masuri acordurile cu FMI si celelalte institutii ar fi fost puse in pericol, credibilitatea Romaniei in exterior ar fi scazut dramatic si practic s-ar fi putut ajunge in situatia in care statul nu se mai putea finanta (decat la costuri uriase, care sa determine cresterea rapida a datoriei publice)”, afirma Radulescu.

Cu toate acestea, ramane de vazut daca lectia din primavara/vara anului 2010 a fost invatata. “Vom vedea ce se va intampla in urmatorii ani electorali”.





Inapoi la articol

Setari Cookie-uri